Aventuri in Barcelona V: Vizita la Nou Camp

Luni, 3 mai, a fost prima zi in care programul nostru a fost complicat de ploaia care nu mai contenea sa cada din cer. Ne-am trezit pe la ora 9.00 si afara deja ploua cam de cateva ore bune. De altfel, ca sa nu va mai tin in suspans, voi preciza de acum ca a plouat fara intrerupere de duminica seara, aproximativ ora 22.00, pana miercuri dimineata, aproximativ ora 10.00. Deci a plouat cam 60 de ore in continuu, chiar daca rar a plouat torential. A fost mai mult o ploaie de primavara, dar extrem de sacaietoare, mai ales prin caracterul neintrerupt.

Am ciugulit cate ceva in camera si ne-am indreptat spre metrou cu gandul de a ajunge spre Placa Catalunia. Nestiind cat va tine exact ploaia, am decis sa abordam obiectivele acoperite, iar primul pe lista de zi a fost unul cu profil economic, El Corte Ingles, un fel de magazin Unirea, dar cu noua etaje.

Am servit masa, un mic-dejun tarziu, la ultimul etaj, aproape de ora 11.00. Fiecare si-a luat cate un mini-sandwich cu mezeluri care aratau expirate, cate o cafea sau un suc si mai multe croisante. Servirea a fost destul de bramburita, iar o femeie dintre cei care serveau nu a ezitat sa-si infinga cu patos un deget intr-una dintre cafelele noastre, nu mai stiu exact din ce motiv. Oricum, in general cam ce am comandat noi au inteles gresit si a iesit o mare amestecatura.

Altfel, localul era destul de ok si destul de aglomerat pentru ora respectiva. Dupa ce am servit masa, am dat o scurta raita prin complexul comercial, insa preturile mari ne-au cam pus pe fuga sau macar cu botul pe labe. Totusi, tata si-a luat vreo 10 dvd-uri pentru camera la 4,3 euro bucata, desi vanzatoarei ii venea cam greu sa creada ca intentioneaza sa cumpere toate cele 10 bucati. Ba chiar i-a repetat de vreo doua ori ca dvd-urile costa 4,3 euro bucata si nu toata cutia.

De la Placa Catalunia am luat metroul o statie, pana la Passeig de Gracia, pentru a prinde una dintre celebrele case ale lui Gaudi, respectiv Casa Batllo. Cladirea surprinde prin formele deosebite si imaginatia creatorului, insa intrarea mi s-a parut exagerata, 18 euro biletul. Ai asigurat un aparat cu ajutorul caruia poti asculta istoria cladirii in cele mai importante limbi ale lumii: engleza, franceza, italiana, spaniola, catalana, portugheza, chineza, japoneza etc. nu si romana, evident.

Pe langa aparatul respectiv, ti se ofera un plastic care sa te acopere de ploaie in momentul in care ajungi pe acoperis, unde ai ce sa fotografiezi, iar in cazul in care refuzi plasticul respectiv ti se aplica un timbru, probabil sa nu creada lumea ca pleci cu plasticul acasa. Oricum, timbrul respectiv, care ti se aplica pe umar, precum o emblema scolara, este foarte usor de eliminat, mai ales daca ajungi pe acoperis intr-o zi ploioasa.

Dupa vizita de la Batllo am batut in retragere si ne-am oprit din nou la restaurantul Augusta pentru o noua masa servita la carciuma noastra favorita. Totusi, atmosfera a devenit din ce in ce mai neplacuta la Augusta, dar in zona hotelului nostru si, foarte probabil, in intregul oras este destul de greu sa gasesti un restaurant cu portii semnificative de mancare la preturi decente si in conditii bune. Am incercat si alte carciumi din apropiere, dar majoritatea incurajau clientii fumatori sau aveau diferite aparate de tip pacanele chiar langa mesele unde se servea mancarea.

Putin dupa ora 17.00 am decis ca ar trebui sa ne indreptam catre stadionul Nou Camp. Cumparasem biletele pentru meciul cu Tenerife, de marti seara, de pe internet, dar tot trebuia sa ne prezentam la stadion cu o zi inainte. Am stabilit ca este posibil ca ploaia sa nu se opreasca prea devreme si am decis ca trebuie sa mergem la stadion, chiar daca pe parcurs este posibil sa ne udam destul de tare.

Si cum eram in pericol sa ajungem dupa ora de inchidere a caselor de bilete pentru meci, ora 18.00, si stadionul este situat intr-o zona ceva mai izolata, undeva spre periferie, am decis sa apelam la receptioneri pentru a ne comanda un taxi.

Am mers cu taxiul pana la stadion si am facut aproape 30 de minute, tinand cont ca am dat si peste o zona cu trafic ceva mai ingreunat.

Am ajuns la stadion oarecum la limita, insa am reusit sa ridicam biletele pentru meciul de a doua zi si am decis sa luam si bilete pentru a vizita stadionul. Turul stadionului se face contra 17 euro, insa poti opta si pentru alte aspecte: 3 euro pt aparatul cu povestea clubului in diferite limbi, 5 euro pt un sandwich si un pahar de sampanie baut in loja oficiala etc. De asemenea, pe parcursul turului poti afla ca pentru 10 euro poti sa faci o poza langa trofeul Ligii Campionilor, iar pentru alti 8 euro poti sa faci o poza pe un anumit fundal si ei sa-ti prelucreze poza incat sa para ca esti alaturi de jucatorul tau preferat.

Pe scurt, FC Barcelona este o adevarata masinarie de facut bani. Se fac bani din absolut orice, iar aceasta concluzie mi-a fost confirmata cand am ajuns, in finalul turului, la magazinul oficial. Absolut orice iti doresti poti sa gasesti, cu emblema clubului, la magazinul oficial. De la chiloti tanga pentru doamne si domnisoare pana la suzete si pijamalute pentru bebelusi. Chiar ma gandeam ca probabil oamenii aia si un rahat daca il fac, si pun pe el emblema clubului sau poza unui jucator mai semnificativ, pot obtine bani pe el.

Ca si legatura intre prezent si trecut trebuie sa mentionez faptul ca am avut chiar ghinionul sa prindem turul stadionului inainte de alegerea noului presedinte al clubului. Pentru a celebra ziua alegerilor si numirea noului presedinte, organizatorii au decis sa refaca muzeul clubului, care a intrat intr-un proces de reconditionare cu vreo doua saptamani inainte sa ajungem acolo.

S-au transferat cateva trofee si obiective de la muzeu spre una dintre zonele tribunei oficiale, tocmai pentru a reduce din impactul emotional si a nu scadea din pret, dar parca nu a avut farmec daca nu am vazut ghetele lui Belletti din finala Ligii Campionilor, tricoul lui Johan Cruyff sau banderola lui Gica Popescu.

De asemenea, in acea perioada, era Laporta, ti se oferea posibilitatea sa vizitezi doar vestiarul oaspetilor. Pe cel al gazdelor nu puteai sa-l vizitezi, desi echipa nu efectueaza antrenamente pe Nou Camp, pe motiv ca este posibil ca jucatorii sa-si mai lase pe acolo diferite obiecte personale. Acum, dupa instaurarea lui Rossell, situatia s-a schimbat si vizitatorii pot intra in contact si cu vestiarul unde se schimba Puyol, Xavi, Iniesta sau Messi.

In mod evident, am ramas extaziat de ce am putut vedea pe acolo. Intr-adevar este un stadion unde merita sa te duci chiar daca preturile sunt destul de ridicate si sunt probabil si multi catalani care nu-si permit sa cheltuie zeci si sute de euro pentru echipa de fotbal. Dar, daca exista bugetul de rigoare, merita sa intri in contact cu stadionul, echipa si atmosfera. In masura posibilitatilor ne-am facut de cap prin magazinul oficial, mai ales eu, care nu am rezistat sa nu-mi cumpar un tricou cu favoritul meu, Carles Puyol. Ce m-a surprins in aceasta poveste. Nu gasesti foarte multe tricouri imprimate deja. Mai degraba cauti modelul care consideri ca ti se potriveste si apoi, contra-cost, tot in interiorul magazinului, soliciti sa ti se imprime un numar si un nume pe loc. Pentru imprimare exista doua variante de pret: numar+nume oficial (5. Puyol = 8 euro) si numar+nume la alegere (orice numar si nume vrei = 10 sau 16 euro, nu mai tin minte exact).

Cotizantii, cei care platesc annual o suma de bani, au, pe langa dreptul de a vota presedintele clubului, si 20% reducere la absolut orice produs, de la abonamente si bilete la tricouri, sepsi si asa mai departe.

De la stadion, ne mai fiind presati de timp, am decis sa facem o usoara plimbare prin ploaie pana la statia de metrou Maria Cristina si de acolo la hotel, pentru a incheia cu cateva pahare de alcool o noua zi petrecuta pe taram catalan. Urma o zi extrem de importanta, marti aducand, ca si cap de afis, meciul de vizionat pe Nou Camp.

Urmeaza: Aventuri in Barcelona VI: O noua reprezentatie de gala marca Messi