Aventuri in Barcelona VII – Tumultul Ramblei

Miercuri, 5 Mai - Ravasiti de atmosfera de pe Nou Camp, dar si surprinsi de ploaia care dadea semne de oprire, ne-am trezit ca de obicei in jur de ora 9.00 si pe la 10.00 ne-am pus in miscare, nu inainte de a ciuguli cate ceva.

Primul obiectiv al zilei a fost Castelul Montjuic, astfel ca ne-am indreptat catre statia de metrou Poble Sec. Am mers cu metroul o statie, pana la Paral’lel, si de acolo cu funicularul pana la poalele dealului Montjuic. Excursia cu funicularul intra in pretul calatoriei cu metroul bifate deja pe cartela, dar pentru a ajunge la castelul din varful dealului trebuie sa iei telefericul, iar ala costa vreo 8-9 euro de persoana.

In fine, cu chiu cu vai am ajuns si la castel, desi unii dintre noi au probleme cu inaltimea in momentul in care este vorba despre o excursie in aer, indiferent ca vorbim aici de teleferic sau avion.

Castelul arata precum o fortareata si merita vizitat. Desigur, atat in zona de mijloc, cat si prin imprejurimi veti descoperi diferite magazine cu suveniruri sau dughene de unde puteti lua cate un suc sau un sandwich. Desi zona este la o oarecare distanta de centrul orasului, preturile sunt mai rezonabile decat in oras.

Pe langa diferitele trimiteri la perioada de glorie a fortaretei si la armamentele folosite pentru a proteja, am remarcat zona in care este asezat castelul. De aici se poate observa lejer toate partile orasului, chit ca vorbim de litoral, poalele muntilor sau portul industrial.

Castelul Montjuic inseamna „Castelul evreilor” in catalana medievala, a fost construit in secolul 17, a fost scena mai multor executii, a avut rolul de inchisoare pentru detinutii politici pana in perioada generalului Franco si a fost detinut de grupurile politice care erau loiale guvernului de la Madrid. De altfel, eroul catalan Luis Companys a fost executat aici in 1940, dupa ce a fost extradat din Franta de catre Germania Nazista.

Drumul de intoarcere l-am efectuat in acelasi mod, cu teleferic si funicular, insa de la Paral’lel am luat metroul in cealalta directie si am ajuns la Placa Catalunia de unde am luat-o la picior pentru a intra in contact cu atmosfera de pe Rambla, cea mai celebra artera a orasului.

Desi eram in mijlocul zilei, si poate aglomeratia si numarul decibelilor nu erau la cel mai inalt nivel, am ramas impresionat de numarul mare de turisti, de numeroasele statui vii, dar mai ales de cat de multe obiective de vizitat sunt situate pe aceasta strada.

Las Ramblas este, de fapt, o adunatura de strazi care impreuna insumeaza mai bine de un kilometru si care reprezinta granita dintre cartierele Barri Gotic si El Raval. Las Ramblas fac legatura intre Placa Catalunia si statuia lui Cristofor Columb, desi Rambla del Mar este de fapt un pod din lemn situat dupa statuie.

Pe traseul catre port am trecut, printre altele, pe langa Gran Teatre del Liceu (Opera din Barcelona care a fost deschisa in 1847), Muzeul figurilor de ceara, mozaicul lui Joan Miro din Rambla de l’os sau Casa Quadros (o alta opera marca Gaudi; o casa care a fost pana nu de mult un magazin de umbrele, de unde si umbrela situata deasupra intrarii, si care in zilele noastre este sediul unei banci spaniole cunoscute).

Unul dintre cele mai importante obiective, in cadrul caruia am zabovit si noi o scurta perioada de timp, este piata St. Josep de la Boqueria, cea mai mare piata din oras. Aici poti gasi cam orice doresti in materie de alimente si bauturi, iar tarabele te imbie cu fructe viu colorate, pesti, mezeluri si asa mai departe. De altfel nu am ratat ocazia de a ne alimenta cu mai multe salamuri si cateva sticle de bautura.

Imediat langa tarabele cu alimente am descoperit un grup de vreo 10 tineri care incercau, cu destul de mult succes, sa imite dansatorii brazilieni de capoeira, desi miscarile catalanilor semanau mai mult cu unele de breakdance.

Dupa ce am vizitat piata ne-am continuat plimbarea pe jos catre hotel. Intamplator am remarcat in apropiere de hotelul nostru un restaurant condus de ceva japonezi si care se baza pe ideea „mananci cat poti de mult pentru o anumita suma de bani”. Nu am ratat ocazia si ne-am ghiftuit inainte de a reveni la hotel.

In cursul serii ne-am indreptat atentia catre Arcul de Triumf, pentru ca se pare ca fiecare oras mai rasarit are nevoie de un asemenea monument. Am descoperit cu o oarecare surprindere ca Arcul de Triumf al Barcelonei se scalda noaptea intr-o bezna aproape totala, si asta in ciuda faptului ca la doi pasi de el este sediul central al companiei care asigura electricitatea in oras.

De la Arcul de Triumf ne-am indreptat catre Torre Agbar, o cladire cu birouri si care in serile de weekend, vineri, sambata si duminica, se lumineaza precum un brad de Craciun. Din pacate am sarit peste informatia cu „vineri, sambata si duminica” si am crezut ca blocul se lumineaza in fiecare seara, asa ca am asteptat cam o ora sa se lumineze inainte sa fim noi luminati de catre niste politisti cu informatiile de rigoare.

In final, spre ora 22.00 am revenit la hotel si am mai servit cateva pahare de bauturi alcoolice in timp ce am urmarit la televizor un meci disputat de Real Madrid in deplasare. Daca-mi aduc bine aminte juca la Mallorca si parca s-a impus cu 4-1.

Urmeaza Aventuri in Barcelona VIII: Mi-am luat teapa cu Catedrala

Aventuri in Barcelona VI: O noua reprezentatie de gala marca Messi

Marti, 4 mai. Inca o zi cu multa ploaie la Barcelona. Din cate am auzit si din cate am vazut pe geam, peste noapte au fost cateva reprize scurte de ploaie torentiala si o lunga perioada de timp cu ploaie marunta, dar stresanta.

Am sarit peste micul dejun si am ajuns direct pe Avinguda Gaudi, strada care face legatura intre Sagrada Familia si Spitalul St. Pau si St. Creu. Mama si Cristina si-au facut plinul la cumparaturi, genti si adidasi la preturi rezonabile, iar eu eram disperat sa ajung iar la Sagrada pentru ca zona este intesata de magazine de suveniruri si oameni care vand suveniruri la tarabe.

Am intrat intr-o carciumioara mica unde ne-am facut plinul cu omlete gustoase si cafele tari, la preturi rezonabile. Mi-a placut ca cestile de cafea erau inscriptionate cu numele lui Pedro Almodovar, unul dintre regizorii mei favoriti.
De la Sagrada Familia am ajuns cu metroul pana la Diagonal, unde am descoperit, cu ceva emotii, Casa Mila (mai cunoscuta sub numele de “La Pedrera” – Cariera de piatra). Casa Mila, intitulata asa dupa numele aristocratului care a solicitat construirea sa, este o alta opera de arta marca Antoni Gaudi. Este cunoscuta si sub numele de “La Pedrera” pentru ca da senzatia ca este sculptata in piatra.

Pe langa aspectul splendid, La Pedrera se remarca prin conceptul deosebit. Gaudi a fost primul arhitect care a conceput o structura fara pereti de sustinere. Acestia au fost inlocuiti cu o serie de stalpi si cu grinzi de metal care sa sustina boltile. Transformati in simple panouri de impartire a spatiului, peretii puteau fi mutati dupa bunul plac. Biletul pentru a vizita La Pedrera costa numai zece euro.

De la Diagonal am revenit la hotel pentru o ora sau o ora si jumatate de odihna, iar apoi am tras o fuga pana la restaurantul Augusta pentru a servi masa. De la Augusta am plecat direct la stadion. La ora 20.00 incepea marele meci, FC Barcelona – Tenerife.

La ora 19.05 am ajuns la stadionul Nou Camp, dupa ce am mers cu metroul pana la statia Palau Reial si de acolo pe jos. Am ajuns la complexul sportiv pe undeva prin spatele tribunei oficiale si cum noi aveam bilete la Tribuna a doua a trebuit sa ocolim destul de mult, mai ales ca arena cred ca are in jur de 200 de porti de acces sau poate chiar mai multe.

Tot raul spre bine pentru ca am realizat ca am fost inspirit in momentul alegerii biletelor. Am avut bilete in partea din spate a sectorului de jos, ceea ce a insemnat ca am fost feriti de ploaie gratie sectorului median care ne acoperea. Si desi biletele erau mai spre coltului terenului, trebuie spus ca Nou Camp este construit de asa natura incat ai vedere 100% asupra terenului, fara sa te gandesti ca s-ar putea sa nu vezi intr-o parte sau alta. Singura dezamagire a fost ca nu am putut sa prind imagini de ansamblu cu grosul galeriei Barcelonei, situate tot la Tribuna a doua, dar pana la urma … am simtit atmosfera live, asa ca nimic nu mai poate fi suparator.

Barcelona – Tenerife s-a incheiat 4-1, dupa un nou meci dominat clar de catalani, cu Messi in rol de primadona. Au marcat Messi, de doua ori, Krkic si Pedro, respectiv Roman Martinez, un jucator imprumutat la Tenerife chiar de la marea rivala locala, Espanyol Barcelona.

Atmosfera? In mare cum ma asteptam, mult mai civilizata ca la noi, desi si pe acolo sunt ceva probleme cu respectarea locurilor de pe bilete si a existat un foarte mare numar de fumatori prin apropierea noastra. Intrarea in arena se face fara mari probleme, existand, cum spuneam, un numar mare de cai de acces. De asemenea, intri in complexul sportiv in mana si e posibil sa te mai bagi in seama cu cineva la intrarea in tribuna, cand trebuie sa scanezi codul de bare, in rest ... nu te intreaba nimeni nimic si nu exista niciun control corporal sau in bagaje, dar e normal pentru ca oamenii se duc sa urmareasca un spectacol, nu sa creeze probleme.

Stadionul a prins viata cu putin inainte de startul partidei, dar din cauza conditiilor meteo nefavorabile au fost la meci doar aproape 58.000 de spectator, mult sub capacitatea maxima a arenei.

Prezentarea echipei s-a facut intr-un mod spectaculos, iar in dreptul fiecarui sector de tribuna exista o plasma pe care poti urmari informatii (scor, schimbari etc) si imagini. Nu exista notiunea de spart de seminte si nu se incearca fentarea fortelor de ordine pentru a patrunde pe arena cu materiale pirotehnice de orice fel.

Pe scurt, atmosfera este ca la teatru, echipa fiind purtata pe valuri de incurajarile continue ale sustinatorilor. Spre deosebire de toti distrusii de la noi, catalanii se poarta cu arena Nou Camp precum un templu (nu-l murdaresc, nu-i dau foc etc). Noua ne place sa vorbim despre Stadionul X sau Y ca fiind un templu si cand mergem la meciuri ii dam foc si lasam toate peturile si mizeriile la nimereala.

Sigur, spuneam ca exista foarte multi fumatori si multi oameni care consuma sucuri sau sandwich-uri, insa pe toti poti sa ii vezi la final cum isi strang frumos mizeria si o depoziteaza in zonele special amenajate (saci de gunoi) cam cum am vazut pe la noi, pe la mall-ul din Cotroceni.

Dupa meci am descoperit cu oarece emotii si cu o oarecare intarziere statia de metrou Maria Cristina, spre disperarea unora, iar in statia de metrou am dat peste o mare de oameni, majoritatea impatimiti ai fotbalului si care au fost la meci. Am ajuns cu greu pe peron si, cum trenul a stationat destul de mult in fiecare statie, din cauza unor probleme tehnice pe traseu, am ajuns cu o oarecare intarziere la hotel, undeva spre miezul noptii.

Chiar si asa, nu am ratat ocazia de a ciocni un pahar in cinstea victoriei obtinute de FC Barcelona, dar si in speranta ca ploaia se va opri cat de curand.

Urmeaza: Aventuri în Barcelona VII – Tumultul Ramblei

Aventuri in Barcelona V: Vizita la Nou Camp

Luni, 3 mai, a fost prima zi in care programul nostru a fost complicat de ploaia care nu mai contenea sa cada din cer. Ne-am trezit pe la ora 9.00 si afara deja ploua cam de cateva ore bune. De altfel, ca sa nu va mai tin in suspans, voi preciza de acum ca a plouat fara intrerupere de duminica seara, aproximativ ora 22.00, pana miercuri dimineata, aproximativ ora 10.00. Deci a plouat cam 60 de ore in continuu, chiar daca rar a plouat torential. A fost mai mult o ploaie de primavara, dar extrem de sacaietoare, mai ales prin caracterul neintrerupt.

Am ciugulit cate ceva in camera si ne-am indreptat spre metrou cu gandul de a ajunge spre Placa Catalunia. Nestiind cat va tine exact ploaia, am decis sa abordam obiectivele acoperite, iar primul pe lista de zi a fost unul cu profil economic, El Corte Ingles, un fel de magazin Unirea, dar cu noua etaje.

Am servit masa, un mic-dejun tarziu, la ultimul etaj, aproape de ora 11.00. Fiecare si-a luat cate un mini-sandwich cu mezeluri care aratau expirate, cate o cafea sau un suc si mai multe croisante. Servirea a fost destul de bramburita, iar o femeie dintre cei care serveau nu a ezitat sa-si infinga cu patos un deget intr-una dintre cafelele noastre, nu mai stiu exact din ce motiv. Oricum, in general cam ce am comandat noi au inteles gresit si a iesit o mare amestecatura.

Altfel, localul era destul de ok si destul de aglomerat pentru ora respectiva. Dupa ce am servit masa, am dat o scurta raita prin complexul comercial, insa preturile mari ne-au cam pus pe fuga sau macar cu botul pe labe. Totusi, tata si-a luat vreo 10 dvd-uri pentru camera la 4,3 euro bucata, desi vanzatoarei ii venea cam greu sa creada ca intentioneaza sa cumpere toate cele 10 bucati. Ba chiar i-a repetat de vreo doua ori ca dvd-urile costa 4,3 euro bucata si nu toata cutia.

De la Placa Catalunia am luat metroul o statie, pana la Passeig de Gracia, pentru a prinde una dintre celebrele case ale lui Gaudi, respectiv Casa Batllo. Cladirea surprinde prin formele deosebite si imaginatia creatorului, insa intrarea mi s-a parut exagerata, 18 euro biletul. Ai asigurat un aparat cu ajutorul caruia poti asculta istoria cladirii in cele mai importante limbi ale lumii: engleza, franceza, italiana, spaniola, catalana, portugheza, chineza, japoneza etc. nu si romana, evident.

Pe langa aparatul respectiv, ti se ofera un plastic care sa te acopere de ploaie in momentul in care ajungi pe acoperis, unde ai ce sa fotografiezi, iar in cazul in care refuzi plasticul respectiv ti se aplica un timbru, probabil sa nu creada lumea ca pleci cu plasticul acasa. Oricum, timbrul respectiv, care ti se aplica pe umar, precum o emblema scolara, este foarte usor de eliminat, mai ales daca ajungi pe acoperis intr-o zi ploioasa.

Dupa vizita de la Batllo am batut in retragere si ne-am oprit din nou la restaurantul Augusta pentru o noua masa servita la carciuma noastra favorita. Totusi, atmosfera a devenit din ce in ce mai neplacuta la Augusta, dar in zona hotelului nostru si, foarte probabil, in intregul oras este destul de greu sa gasesti un restaurant cu portii semnificative de mancare la preturi decente si in conditii bune. Am incercat si alte carciumi din apropiere, dar majoritatea incurajau clientii fumatori sau aveau diferite aparate de tip pacanele chiar langa mesele unde se servea mancarea.

Putin dupa ora 17.00 am decis ca ar trebui sa ne indreptam catre stadionul Nou Camp. Cumparasem biletele pentru meciul cu Tenerife, de marti seara, de pe internet, dar tot trebuia sa ne prezentam la stadion cu o zi inainte. Am stabilit ca este posibil ca ploaia sa nu se opreasca prea devreme si am decis ca trebuie sa mergem la stadion, chiar daca pe parcurs este posibil sa ne udam destul de tare.

Si cum eram in pericol sa ajungem dupa ora de inchidere a caselor de bilete pentru meci, ora 18.00, si stadionul este situat intr-o zona ceva mai izolata, undeva spre periferie, am decis sa apelam la receptioneri pentru a ne comanda un taxi.

Am mers cu taxiul pana la stadion si am facut aproape 30 de minute, tinand cont ca am dat si peste o zona cu trafic ceva mai ingreunat.

Am ajuns la stadion oarecum la limita, insa am reusit sa ridicam biletele pentru meciul de a doua zi si am decis sa luam si bilete pentru a vizita stadionul. Turul stadionului se face contra 17 euro, insa poti opta si pentru alte aspecte: 3 euro pt aparatul cu povestea clubului in diferite limbi, 5 euro pt un sandwich si un pahar de sampanie baut in loja oficiala etc. De asemenea, pe parcursul turului poti afla ca pentru 10 euro poti sa faci o poza langa trofeul Ligii Campionilor, iar pentru alti 8 euro poti sa faci o poza pe un anumit fundal si ei sa-ti prelucreze poza incat sa para ca esti alaturi de jucatorul tau preferat.

Pe scurt, FC Barcelona este o adevarata masinarie de facut bani. Se fac bani din absolut orice, iar aceasta concluzie mi-a fost confirmata cand am ajuns, in finalul turului, la magazinul oficial. Absolut orice iti doresti poti sa gasesti, cu emblema clubului, la magazinul oficial. De la chiloti tanga pentru doamne si domnisoare pana la suzete si pijamalute pentru bebelusi. Chiar ma gandeam ca probabil oamenii aia si un rahat daca il fac, si pun pe el emblema clubului sau poza unui jucator mai semnificativ, pot obtine bani pe el.

Ca si legatura intre prezent si trecut trebuie sa mentionez faptul ca am avut chiar ghinionul sa prindem turul stadionului inainte de alegerea noului presedinte al clubului. Pentru a celebra ziua alegerilor si numirea noului presedinte, organizatorii au decis sa refaca muzeul clubului, care a intrat intr-un proces de reconditionare cu vreo doua saptamani inainte sa ajungem acolo.

S-au transferat cateva trofee si obiective de la muzeu spre una dintre zonele tribunei oficiale, tocmai pentru a reduce din impactul emotional si a nu scadea din pret, dar parca nu a avut farmec daca nu am vazut ghetele lui Belletti din finala Ligii Campionilor, tricoul lui Johan Cruyff sau banderola lui Gica Popescu.

De asemenea, in acea perioada, era Laporta, ti se oferea posibilitatea sa vizitezi doar vestiarul oaspetilor. Pe cel al gazdelor nu puteai sa-l vizitezi, desi echipa nu efectueaza antrenamente pe Nou Camp, pe motiv ca este posibil ca jucatorii sa-si mai lase pe acolo diferite obiecte personale. Acum, dupa instaurarea lui Rossell, situatia s-a schimbat si vizitatorii pot intra in contact si cu vestiarul unde se schimba Puyol, Xavi, Iniesta sau Messi.

In mod evident, am ramas extaziat de ce am putut vedea pe acolo. Intr-adevar este un stadion unde merita sa te duci chiar daca preturile sunt destul de ridicate si sunt probabil si multi catalani care nu-si permit sa cheltuie zeci si sute de euro pentru echipa de fotbal. Dar, daca exista bugetul de rigoare, merita sa intri in contact cu stadionul, echipa si atmosfera. In masura posibilitatilor ne-am facut de cap prin magazinul oficial, mai ales eu, care nu am rezistat sa nu-mi cumpar un tricou cu favoritul meu, Carles Puyol. Ce m-a surprins in aceasta poveste. Nu gasesti foarte multe tricouri imprimate deja. Mai degraba cauti modelul care consideri ca ti se potriveste si apoi, contra-cost, tot in interiorul magazinului, soliciti sa ti se imprime un numar si un nume pe loc. Pentru imprimare exista doua variante de pret: numar+nume oficial (5. Puyol = 8 euro) si numar+nume la alegere (orice numar si nume vrei = 10 sau 16 euro, nu mai tin minte exact).

Cotizantii, cei care platesc annual o suma de bani, au, pe langa dreptul de a vota presedintele clubului, si 20% reducere la absolut orice produs, de la abonamente si bilete la tricouri, sepsi si asa mai departe.

De la stadion, ne mai fiind presati de timp, am decis sa facem o usoara plimbare prin ploaie pana la statia de metrou Maria Cristina si de acolo la hotel, pentru a incheia cu cateva pahare de alcool o noua zi petrecuta pe taram catalan. Urma o zi extrem de importanta, marti aducand, ca si cap de afis, meciul de vizionat pe Nou Camp.

Urmeaza: Aventuri in Barcelona VI: O noua reprezentatie de gala marca Messi

Aventuri in Barcelona IV – Duminica muzeelor

Spre deosebire de prima noapte petrecuta in Barcelona, in noaptea de sambata spre duminica am dormit numai vreo sapte ore. Am reusit performanta sa ne trezim pe la 8, dar chiar si asa ne-a luat destul de mult timp pana ne-am ridicat din pat si ne-am pus in miscare.

Pentru o persoana care nu poate sa plece de acasa fara sa ciuguleasca ceva, faptul ca restaurantul hotelului era inchis nu a fost o placere, dar tot am bagat la ghiozdan un pic de carnita ramasa de la portiile mari de mancare de la pranzul de sambata. Totusi, nu se putea fara cafea asa ca ne-am oprit la o cafenea micuta din apropierea hotelului. Un local modest si destul de prost intretinut, ceva ca pentru un cartier muncitoresc. Am servit fiecare cate o cafea si un croissant sau o prajitura inainte de a porni in circuitul muzeelor.

Cum eram in prima duminica din luna mai, zi cu intrare libera la muzee, am “atacat” inca de la primele ore reduta intitulata “Muzeul Picasso”.

Am luat metroul de la statia Paral’lel pana la Jaume I, via Passeig de Gracia, iar apoi am ajuns la Via Laietana si am mai mers cinci sau zece minute pe jos, pe niste stradute inguste, printre diferite cladiri vechi, pentru a ajunge la Muzeul Picasso.

Cum ne-am pornit destul de greu, Picasso ne-a asteptat cu o coada de peste 100 de metri, poate chiar aproape 200 de metri de oameni care stiau de posibilitatea de a vedea muzeul gratis.

Cum necum, coada a inaintat destul de bine si am ajuns destul de repede la intrare, dar pana sa ajungem as vrea sa ma opresc asupra unui episod funny. Desi poteca dintre cladiri era mica, sa zicem maxim sase oameni pusi unul langa altul, printre noi si-a facut aparitia o masina, nu mai retin exact marca, prefatata de o alta masina care era de politie. Din masina … neoficiala s-au dat jos doua maicute la vreo 60-70 de ani si care au golit portbagajul de cutii, probabil pline cu medicamente, pe care le-au lasat la o institutie aflata undeva in dreptul nostru, care ne asteptam randul la intrarea in muzeu.

Un alt episod, mai degraba ciudat, s-a petrecut la intrarea in Muzeul Picasso. Desi intrarea era libera, fiecare vizitator astepta sa primeasca cate un bon pe care era intiparit “0.00 euro” si era intrebat din ce tara este. Cum am avut proasta inspiratie sa ma arunc cu “Romania” in fata, a urmat un episod si mai neplacut in zona bagajelor. Desi erau o groaza de oameni cu rucsaci seriosi in spate, Cristina a fost “invitata” sa-si odihneasca poseta in zona bagajelor, evident contra-cost. Un episod cu un puternic impact emotional, desi alegerea poate a fost facuta aleatorie si ni s-a oferit posibilitatea ca mai tarziu sa facem unele glume mai putin reusite pe seama “profilului de terorist” al Cristinei.

In fine, cred ca am petrecut ceva mai bine de o ora in interiorul muzeului, insa, in ciuda renumelui, pe mine lucrarile lui Picasso ma cam lasa rece. Poate am facut vizita prea in fuga, poate era muzeul prea aglomerat, poate m-a afectat episodul cu bagajul, poate n-am dormit bine dupa victoria Barcelonei, dar cert este ca nu am inteles foarte multe din operele lui Picasso. Majoritatea mi se par cu un mesaj pueril sau copilaresc. Ma gandesc ca este foarte posibil ca marele artist sa o fi luat-o pe aratura de mult prea devreme si sa fii dat in mintea copiilor.

Dupa cateva poze facute in curtea interioara a muzeului, pentru ca in interior nu aveai voie, ne-am luat rapid talpasita si am luat-o iar pe stradute, in cautarea de alte obiective turistice.

Am avut noroc ca in apropiere de Muzeul Picasso se regaseste Santa Maria del Mar, dar cum se apropia pauza de pranz, am avut la dispozitie doar cateva minute pentru a vizita superba constructie.

Pe langa Sagrada Familia si Catedrala Santa Eulalia, Santa Maria del Mare reprezinta o alta constructia uriasa, la propriu si la figurat. Splendida biserica este impunatoare si dateaza din 1383. Mai mult, ea a fost construita doar in ceva mai mult de 50 de ani si intr-o perioada, secolul 14, in care nu exista tehnica pe care o avem astazi. Categoric, Santa Maria del Mar este un obiectiv care trebuie vizitat de toti cei care ajung in Barcelona.

Dinspre Santa Maria del Mar am luat-o spre zona portului pentru a ajunge la Muzelul de Istorie. Pe drum ne-am oprit de mai multe ori pentru reprize de poze. Cel mai mult am stat in Pla del Palau (Piata Palatului). Zona are aceasta denumire pentru ca aici a fost construit pentru prima data Palatul Regal. Desi cladirea a fost incediata in urma cu aproape 200 de ani si Palatul a fost reconstruit intr-o alta zona a orasului, zona a ramas cunoscuta sub denumirea de Pla del Palau.

In cele din urma am ajuns la Muzeul de Istorie al Cataluniei, dar si aici am zabovit doar cateva minute pentru ca se apropia ora inchiderii. Am parcurs in viteza vreo doua sau trei etaje ale cladirii, insa impresia generala a fost una mai degraba modesta. Ca si o scurta concluzie as putea spune ca Muzeul de Istorie a fost realizat mai degraba din donatii ale oamenilor care si-au lasat pe aici vechiturile.

Gasiti aici destule zone importante, dar si o multime de obiecte (bucatarii vechi, un Seat de vreo 60 de ani, un joc de fotbal de masa, ziare vechi, monede etc) care parca sunt extrase dintr-un alt film.

De la Muzeul de Istorie, unde intrarea a fost gratis, am luat-o pe malul apei catre Rambla del Mar. Am pierdut cateva minute pe la o serie de tarabe cu diferite produse ieftine si ne-am ales cu cate un cd cu oarece muzica indiana.

A urmat traseul devenit clasic: Rambla del Mar – statuia lui Columb – Avinguda Paral’lel si ne-am oprit la statia de metrou cu acelasi nume pentru a servi ceva intre pranz si masa de seara la Augusta, carciuma la care servisem si pranzul cu o zi inainte. O carciuma nu foarte spectaculoasa, dar la care gasiti portii mari de mancare la preturi rezonabile.

Dupa masa ne-am retras in camera pentru ceea ce avea sa fie o portie de odihna de aproape trei ore. Dupa odihna am ales sa ne petrecem timpul cu o noua plimbare pe bulevard catre Placa Espanya si Palatul National pentru a urmari, din nou, spectacolul oferit de Fantana Magica. De aceasta data am decis sa mergem fara aparatura foto-video asupra noastra ci doar pentru a savura spectacolul propriu-zis.

Amenintati de o serie de nori negri, pe la 21.30 am batut in retragere, dar in cele din urma am decis sa ne continuam plimbarea catre statuia lui Columb, pentru a vedea in ce masura este aglomerata si luminata zona portuara. Surprinzator, am gasit destul de multa liniste la fata locului si, dupa ce m-am chinuit cam 15 minute sa-i fac niste poze unui asiatic care avea un aparat mult prea performant pentru nivelul meu, am decis sa revenim la hotel. Pe drumul dinspre port catre hotel am avut “placerea” de a surprinde pe viu doi tineri care se drogau fara prea multe griji si fara sa fie acoperiti prea bine de zidul in spatele caruia se refugiasera.

Pe la ora 23.00 am revenit la hotel si am decis sa punem capat unei noi zile petrecute pe taram catalan. Urma o zi extrem de importanta, care aducea vizita la Nou Camp, dar in aer se simtea, deja, mirosul de ploaie sacaietoare.

Urmeaza Aventuri in Barcelona V: Vizita la Nou Camp