Sydney XII - Epilog

Cum am promis, inchei serialul dedicat expeditiei noastre la Sydney cu un scurt epilog, mai putin dragut fata de cat ma asteptam si asta din cauza reactiei mai multor persoane care mi-au reprosat, intr-o oarecare masura, faptul ca poate m-am bucurat ceva mai mult decat era cazul fata de gradul de civilizatie si educatie descoperit acolo.

Entuziasmul nu este dat neaparat de civilizatia descoperita acolo, cum mi s-a mai reprosat, insa trebuie sa ma repet, eu, unul, nu am mai fost decat intr-o scurta vizita in Italia, pana acum, si nu pot sa ma raportez decat la ce stiu, iar Sydney mi s-a parut cu cel putin o clasa peste Italia. Intre Sydney si Bucuresti nu as putea face o comparatie, din respect pentru locuitorii acelui oras.

In Italia am avut deosebita placere de a descoperi orase precum Venetia, Bologna si Padova. Si acolo am gasit un nivel al civilizatiei si al educatiei mai mare decat la Bucuresti, dar, spre deosebire de Sydney, orasele amintite sunt mai mici ca numar de locuitori si nu au, practic, rolul de capital. Desi oficial nu este capitala, Sydney are vreo 4,3 milioane de locuitori si cu atat mai multe sanse de a gasi si “copaci putrezi”.

Entuziasmul excesiv nu este dat nici de activitatile efectuate acolo. Totusi nu am putut intra in arena principala a Complexului Olimpic, am ratat Aussie Stadium si Sydney Cricket Ground, am ratat Luna Park, am ratat cateva muzee si alte cladiri istorice, am omis din planurile noastre o vizita la Studiourile Fox, am ratat ocazia de a urmari un meci international de la fata localului, in conditiile in care Australia – Olanda s-a jucat pe un stadion aflat la vreo trei statii de metrou de noi.

Cea mai parte a entuziasmului porneste de la drumul parcurs, efortul fizic depus si locul punctual in care am ajuns. Cum imi place mie sa spun, intr-un limbaj mai putin profesionist, am cam ajuns pe unde se termina harta fizica a lumii in partea dreapta, daca trecem cu vederea Noua Zeelanda si inca vreo 2-3 insule.

Pe langa faptul ca este tocmai in Australia, Sydney este si aproape cel mai estic oras al tarii. Daca ajungeam doar la Perth, de exemplu, scuteam vreo trei ore de mers cu avionul. Nu era mult, dar era ceva.

Concret, la un prim calcul, expeditia noastra pana la Sydney a insemnat un zbor de 19.176 de kilometri. Sigur, a trebuit sa ocolim prin Londra, ceea ce inseamna cateva ore de mers in plus, dar asta inseamna ca am si facut un efort in plus.

Daca punem la socoteala si intoarcerea, putem spune ca intr-un interval de zece zile am zburat 38.352 de kilometri. Si cum Ecuatorul are o lungime de putin peste 40.000 de kilometri, chiar putem spune ca aproape am inconjurat globul.

Pe langa miile de kilometri zburati, trebuie sa punem la socoteala si schimbarile de fus orar. Bucuresti – Londra – Bangkok – Sydney, patru orase cu patru fusuri orare diferite. In cele din urma am ajuns la Sydney, un oras aflat cu opt ore inaintea Bucurestiului si cu zece ore inaintea Londrei.

Si culmea, am trecut fara mari probleme peste diferenta de fus orar, dovada stand faptul ca am avut zile pline, in majoritate. Imi aduc aminte ca Romania, cand a participat la Cupa Mondiala de rugby, din 2003, din Australia, s-a deplasat la fata locului cu o luna sau doua inainte, tocmai pentru a se adapta la diferenta de fus orar.

Daca la inceput am fost usor sceptic in privinta succesului inregistrat cu aceasta expeditie, acum, la mai bine de doua luni si jumatate de la incheierea ei, pot spune raspicat ca aceasta expeditie a fost un real succes.

Am avut un sponsor extrem de generous, am avut niste gazde calduroase si am avut conditii impecabile, din toate punctele de vedere.

La inceput ma gandeam ca cifra cheltuielilor este mare si ca banii respectivi ne-ar ajuta sa vizitam o buna parte din continentul nostru. Acum ma gandesc ca totusi am ajuns la capatul lumii, unde putini oameni reusesc sa ajunga. Ma gandesc ca am avut parte de o calatorie pe langa care toate celelalte calatorii palesc. Dupa 31 de ore de zbor pana la Sydney, un drum de 10 sau 12 ore pana in SUA pare sa fie floare la ureche, ca sa nu mai spun de un drum de 2-3 ore pana in Franta, Italia, Germania, Spania sau Marea Britanie.

Daca astrele va fac cu ochiul si se aliniaza in asa fel incat sa puteti efectua o astfel de calatorie, cum s-au asezat in cazul nostru, trebuie sa acceptati in secunda imediat urmatoare. Efortul fizic merita, iar luminita de la capatul … lumii este cu adevarat superba.

Si cum Mos Craciunul nostru de toate zilele a avut sacul la fel de plin si anul acesta, desi eu unul sigur nu meritam, ne-a oferit, din tolba sa marinimoasa, doua obiective indraznete pentru 2010: Barcelona si Shanghai. Ramane de vazut in ce masura vom reusi sa intreprindem cele doua expeditii, insa eu unul sunt deja cu gandul la posibilitatea de a urmari pe viu un meci al uneia dintre cele mai bune echipe din lume, FC Barcelona.

LA MULTI ANI TUTUROR !!!

Sydney XI – Am revenit

Ultima parte a expeditiei in Australia a reprezentat-o drumul de peste 30 de ore facut la intoarcere. Am decolat din Sydney cand acolo era miercuri, 14 octombrie, ora 17.30 si am ajuns la Bucuresti, cand in Romania era joi, 15 octombrie, ora 16.30 (la Sydney era deja trecut de miezul noptii si incepuse ziua de vineri).

Instalati cu bine in avionul de Bangkok, am asteptat in liniste decolarea si filmuletul cu instructiuni de salvare in caz de accident. Eram nerabdator sa vad daca cei de la British Airways au bagat filme noi. Daca la dus am vazut Terminator 4 si Marea mahmureala, la intoarcere sigur am vazut 123 Pelham, dar nu mai tin minte daca am vazut si alt film.

Chiar si asa, cu fiecare dintre noi ocupand cate doua locuri si cu mai putine filme de vazut in plan, nu am reusit sa adorm mai deloc, pozitia fiind in continuare una dificila pentru unul care are nevoie de un pat serios pentru a se intinde.

Drumul pana la Bangkok a fost unul lipsit de evenimente importante. Am remarcat insa ca una dintre stewardeze era de dimensiuni considerabile. Am cazut de acord cu Cristina asupra faptului ca exista posibilitatea ca domnisoara sa ma depaseasca la numarul de kilograme, desi cred ca era cu cel putin zece centimetri mai scunda decat mine.

Din acel moment am facut un recensamant al stewarzilor cu care am avut de a face si am ajuns la concluzia ca este posibil ca angajatorii sa fi mers mai degraba pe notiunea de profesionalism, decat pe aspect. Totusi, domnisoara, care ar fi avut succes pe postul de pilier la Rugby Club Grivita, era departe de asteptari pentru un bun profesionist.

De asemenea, pe drumul spre Bangkok nu am putut sa nu remarcam doua batrane care calatoreau impreuna si care pe o distanta de doua randuri s-au mutat in toate variantele posibile si imposibile. Am remarcat si un grup de vreo 3-4 baieti, englezi sau australieni, care au incercat sa profite din plin de zborul lung si au consumat mult alcool.

Atat tinerii bautori, cat si un grup de vreo patru domnisoare care se aflau in primul rand de pe centru au debarcat la Bangkok si nu au mai continuat drumul catre Londra, semn ca destinatia lor era Thailanda, o tara recunoscuta mai ales pentru turismul sexual.

Am ajuns la Bangkok la ora 22.30, ora locala, cand la Sydney era deja joi, 15 octombrie, ora 02.30.

Coborarea s-a efectuat in mare graba si am fost informati, pe diferite cai, ca este foarte posibil ca oprirea sa fie una de scurta durata si ca ar fi bine sa gasim cat mai repede poarta la care ne vom reimbarca. Cei din avion ne recomandau o pauza de o tigara si 2-3 minute de miscare, in timp ce la coborarea din avion, cei de pe aeroport ne inmanau biletele facute rapid la calculator si prin care eram informati despre poarta la care trebuie sa ajungem si ora la care trebuie sa fim acolo pentru reimbarcare. Cert este ca, la un calcul scurt, nu aveam la dispozitie mai mult de 45 de minute pentru a ajunge la poarta respectiva.

Presati de timp si nu numai, am alergat intr-o suflare spre zona de control, de care am trecut fara probleme, si spre punctul de plecare catre Londra.

Totusi, oprirea de 45 de minute s-a transformat, din diferite motive, intr-una de 90 de minute. Astfel ca plecarea spre Londra s-a facut cam pe la miezul noptii. Din pacate nu am vrut sa riscam, mai ales ca pe aeroportul din Bangkok nu se fac foarte multe anunturi audio, astfel ca am ratat o buna ocazie de a cumpara diferite produse cu insemnele locale. Mi-as fi dorit macar niste vederi, insa distanta dintre portile de imbarcare si magazinele duty-free este considerabila.

Pe la miezul noptii, conform fusului orar din Bangkok, am decolat spre Londra. Urma cel mai lung zbor efectiv, un drum de aproximativ 12 ore. Spre bucuria noastra, drumul dintre Bangkok si Londra a fost, de asemenea, lipsit de evenimente majore.

Am remarcat disparitia pustilor si al domnisoarelor, insa am remarcat o usoara crestere a numarului de pasageri, cel putin in zona noastra. Nu lipseau cele doua bunicute care calatoreau impreuna si care au mai efectuat cateva mutari intre ele, acum insa doar pe distanta unui singur rand.

Drumul dintre Bangkok si Londra a fost chiar unul placut, iar acest lucru s-a putut remarca si din faptul ca am ajuns ceva mai devreme la Londra fata de cum eram programati. Trebuia sa ajungem pe Heathrow in jur de ora 6.20, ora locala, ora 12.20 la Bangkok, insa noi am ajuns efectiv deasupra aeroportului in jur de ora 5.51.

Totusi, aventura noastra in aer s-a prelungit cu aproape 25 de minute, fiind anuntati ca avionul nu va putea ateriza pentru ca pe Heathrow nu se aterizeaza inainte de ora 6 dimineata. Astfel, pilotul ne-a oferit un mic tur cu avionul deasupra imprejurimilor si a culcat uriasa aeronava la pamant abia in jur de ora 6.15.

Nici in drumul catre Londra nu am reusit sa adorm si cum, in momentul aterizarii, la Sydney era deja joi, 15 octombrie, ora 16.15, eu ajunsesem la peste 33 de ore fara somn, lucru care avea sa conteze in scurt timp.

Inevitabil, la scurt timp dupa aterizarea pe Heathrow a urmat plimbarea clasica de vreo 20 de minute cu autobuzul pana la terminalul de unde aveam sa luam legatura catre casa.

Ajunsi la terminalul respectiv, aveam sa fim usor surprinsi de noua situatie creata. Daca la plecarea catre Bangkok controlul a fost lejer, la intoarcere, controlul la Londra a fost deosebit de scrupulos.

Un scurt control al actelor a fost urmat de un control aprig al bagajelor. Terminalul respectiv este folosit pentru plecarile in curse continentale sau catre alte orase din Marea Britanie, astfel ca numarul pasagerilor prezenti la imbarcare era unul foarte mare.

Din start am fost trimisi catre mai multe cozi, astfel ca usor usor ne-am pierdut unul de altul precum s-a intamplat si la Sydney. Pe langa sistemul clasic de predare a bagajului de mana si a tutoror obiectelor metalice, de aceasta data am fost pusi sa predam si adidasii, lucru care m-a inspaimantat un pic daca ma gandesc ca incaltarile mele pot fi trecute la capitolul arme chimice.

Pana la urma tot controlul s-a terminat cu bine, desi a existat un moment in care am reusit sa-mi dau cu stangul in dreptul, in stilu-mi caracteristic. Un nene cu alura de rugbist de treisferturi si destul de suparat sau nervos a avut nevoie de patru incercari pentru a-mi explica modul corect in care trebuie sa-mi recuperez cosurile cu obiecte personale, dupa ce acestea au trecut prin aparatele de control.

In sfarsit, trecuti de control, am putut sa ne verificam in liniste ceasurile si am observat ca era abia ora 8 dimineata, la Londra, si mai aveam cam trei ore si jumatate de pierdut prin aeroport pana la 11.30, cand urma sa plecam catre Bucuresti.

Cum era de asteptat, ne-am imprastiat prin magazinele duty-free din aeroport, mai ales ca toti mai aveam ceva lire sterline de cheltuit. Totusi, oboseala se simtea, astfel ca repriza de shopping a fost una destul de rapida. Dupa o scurta plimbare in care am studiat piata, fiecare a sarit pe ce l-a interest.

Eu m-am procopsit cu un mouse-pad cu steagul tarii, un maimutoi dragalas, vederi si niste materiale cu insemnele clubului Manchester United, tricourile sunt foarte scumpe, cam 150-200 de lire sterline, indiferent de numele clubului. Desi eram la Londra, am vazut tricouri cu Arsenal, Chelsea, West Ham United, Liverpool sau Manchester United.

Nu in ultimul rand, din escala de la Londra m-am ales si cu o … pereche de chiloti care au ca imprimeu steagul Marii Britanii. Om fi noi tara mai saraca, da macar eu am posibilitatea sa ma … experimentez pe steagul lor.

Cristina a dat iama in ciocolata, fursecuri si ceai.

Cum cheful de shopping se cam dusese si gandul la Bucuresti era tot mai accentuat, ne-am retras la o cafenea pentru a servi micul dejun si o cafea. Daca-mi aduc bine aminte, cred ca am solicitat un mic dejun clasic englezesc, din care nu lipsea bacon-ul, insa in mod sigur am avut o cafea espresso, lucru care avea sa ma afecteze.

Desi mi s-a spus sa combin cafeaua cu zahar, lapte sau frisca, eu m-am dat viteaz si am crezut ca o pot duce pe picioare, mai ales ca cei care ma cunosc cu adevarat stiu ca am devenit un bautor inrait de cafea, dupa ce am renuntat, in mare masura, la cola.

Totusi, oboseala acumulata, eram nedormit de 37 de ore, si sensibilitatea ficatului, care suportase, deja, atacul a numeroase cafele si pahare de cola consumate in avion, m-au adus in situatia de a … da la boboci.

Din fericire, incidentul nu s-a intamplat in public, pentru ca am reusit sa ajung la o toaleta, dar s-a petrecut cu o oarecare intarziere pentru ca am crezut ca voi reusi sa trec peste situatia neplacuta.

Privind partea plina a paharului, pot sa spun ca atunci am remarcat toaletele extrem de sofisticate de pe aeroportul londonez. Pe langa faptul ca toaletele de pe Heathrow sunt foarte incapatoare, chiar si pentru un personaj de talia mea, sunt dotate si cu ustensilele necesare pentru ca apa sa se traga singura, astfel ca exista un oarecare plus de curatenie.

Zona aleasa pentru a servi micul dejun ne-a permis sa urmarim, in mare masura, traficul de pe aeroport, iar acum pot sa confirm teoria conform careia in orice moment al zilei un avion aterizeaza pe Heathrow sau decoleaza de pe acest aeroport care este, pana la urma, cam cel mai important punct in traficul aerian international.

Desi starea mea de sanatare era in revenire, momentul in care am dat la boboci m-a facut sa am ochii foarte rosii, iar acest aspect m-a speriat, mai ales ca se apropia momentul imbarcarii in avionul de Bucuresti. Chiar ma gandeam ca s-ar putea sa fiu remarcat pentru starea mea si luat la intrebari.

Din fericire, temerile mele nu s-au adeverit si ne-am imbarcat fara probleme in micutul avion care avea sa ne readuca in tara.

Plecati din Londra la 11.30, ora locala, am ajuns la Bucuresti in jur de ora 16.30, trei ore drumul plus doua ore diferenta de fus orar. Drumul a fost fara mari probleme, desi in apropiere de noi se afla un grup de 3-4 baieti la vreo 30 de ani cu pretentii de mari afaceristi si care erau de alta natie decat romani.

Pe langa faptul ca se exprimau destul de zgomotos, baietii au solicitat mai multe bauturi alcoolice inainte de a-si face curaj si a se baga in seama cu doua dintre stewardeze. Probabil baietii cautau ceva distractie rapida in Bucuresti si cred ca au avut succes, dupa reactia stewardezelor.

Oricum, eram deja prea ocupat sa numar orele si minutele care ne despart de momentul reintoarcerii acasa, dar sa punctez si orasele peste care survolam pana la Bucuresti.
Cam pe la ora 16.30 am aterizat pe Otopeni, locul din care in urma cu 239 de ore, aproximativ, plecam in cea mai spectaculoasa si grozava aventura a vietii mele si chiar a vietii noastre, desi unii dintre noi mai stramba din nas pe ici, pe colo.

Controlul actelor s-a efectuat pe “fast forward” si a fost prefatat de o noua vizita la toaleta, moment in care chiar mi-am amintit cu drag de toaletele mult mai curate si bine dotate din alte parti ale lumii.

Recuperarea bagajelor s-a efectuat fara probleme, desi ne gandeam ca totul este posibil, mai ales dupa ce, la intoarcerea dintr-o tara mult mai apropiata, cum este Italia, am avut probleme si ne-am recuperate bagajele cu o zi intarziere.

De aceasta data am avut noroc si ne-am indreptat in liniste spre iesirea din aeroport si catre statia de taxiuri, nu inainte de a trece prin multimea de oameni care astepta diferiti pasageri. Adevarul ca este placut sa iesi dintr-o incapere si sa vezi in fata ta o asemenea aglomerare de oameni. Acest aspect iti ofera o oarecare senzatie de vedeta.

Ne-am imbarcat intr-o masina care sa poata sa ne duca pe toti patru, cu tot cu bagaje, si am purces spre casa intr-o atmosfera placuta, incurajati si de vremea de afara care era insorita si racoroasa.

Desi era venit dupa doua zile petrecute in avioane si prin aeroporturi, tata a avut puterea sa-l recunoasca pe soferul taxiului despre care am inteles ca ar fi fost un vechi vecin de scara si un coleg de copilarie, desi individul nu mai locuia in cartier de ani buni.

Taxiul a oprit mai intai la ai mei, pentru ca locatia este ceva mai apropiata de aeroport, iar apoi ne-a lasat si pe noi acasa.

Desi trecusera de acum aproape 43 de ore de cand nu mai dormisem, efectul calatoriei inca isi spunea cuvantul, astfel ca am avut puterea de a mai savura, impreuna cu Cristina, toate cele prin care tocmai trecusem.

A fost o calatorie pe cinste, care merita un epilog pe masura.

Urmeaza: Sydney XII – Epilog

Pentru poze: http://www.hi5.com/friend/photos/displayManageAlbum.do?ownerId=18027831&albumId=369449711

http://www.reportervirtual.ro/2009/11/fotoreportaj-din-australia.html

http://www.facebook.com/profile.php?id=100000027003400#/album.php?aid=39873&id=1275780668

Sydney X – Adio Sydney

Miercuri, 14 octombrie – Aproape ca in fiecare dimineata de Sydney si astazi ne-am trezit devreme. La 7 eram in picioare, insa acest lucru s-a datorat mai degraba stresului plecarii. Mai avem de zabovit cam 10 ore, 10 ore si ceva in aceasta zona minunata a globului pamantesc.

Ne facem planuri pentru ultima zi, insa ce mai poti face cand timpul ti se pare atat de scurt? Intr-o zi normala, 10 ore ti se par o perioada de timp mai mult decat lunga. Intr-un asemenea moment, cand am ajuns pana aici si acum trebuie sa plecam, 10 ore ni se pare o perioada de timp atat de scurta.

Pana in jurul orei 10.00 ne pregatim bagajele, servim micul dejun mai degraba in fuga si facem calcule pentru a vedea daca depasim sau nu cantitatea de bagaje admisa in pretul de baza al biletului. Nimeni nu depaseste, iar acest lucru avea sa fie confirmat la aeroport.

Surprinzator pentru mine, aveam sa constat ca desi geanta mea era de dimensiuni apreciabile, am avut mari probleme in a gasi loc pentru toate obiectele. Mai mult, mi-am indesat o groaza de prostioare in rucsac si am mai varat cateva lucruri si prin geanta Cristinei.

A urmat cam o ora de vizitare a intregului spatiu verde care inconjoara blocul in care am stat. Desigur, nu am pierdut ocazia de a face poze. Am remarcat verdeata deosebita, pestii viu colorati de la intrarea in bloc, fantanile din curte, locurile de parcare pentru vizitatori, dar si privelistea pe care o ai din partea de curte aflata in spatele blocului.

Daca ajungi in spatele blocului, ai vedere la mare si, mai mult, ai un culoar care te duce chiar pana la malul apei. Si aici am facut poze, iar pe culoarul spre apa am remarcat un copac crescut dintre stanci intr-o pozitie aproape orizontala.

Am mai facut o scurta plimbare de shopping prin cartier, plimbare in care s-a pus accentul pe cele necesare pentru servirea mesei de pranz si pe achizitionarea de consumabile pentru a reface stocul gazdelor noastre.

Nu am ezitat sa mai facem o oprire intr-un parculet din apropiere pentru inca o sedinta foto cu flora incantatoare care acopera aceasta zona a pamantului. Inaintea de a ne intoarce, am mai facut cateva poze in dreptul Consulatului Romaniei si cu doi dintre palmierii aflati in curtea blocului.

Masa de pranz s-a dus pe nerasuflate si in jur de ora 14.30 inevitabilul s-a produs. Ne-am imbarcat pentru a pleca spre aeroport. Avionul spre Londra avea programata plecarea in jurul orei 17.30.

Desi este situat destul de departe de Elizabeth Bay, aeroportul international din Sydney este relativ accesibil, intr-o perioada normala. Totusi, noi am ajuns ceva mai greu, dupa ce am prins un mic blocaj in zona de acum celebrului tunel de aproape trei kilometri construit pe sub apa.

In sfarsit am ajuns la aeroportul Kingsford Smith. Atmosfera la intrarea in aeroport era una surprinzator de linistita, astfel ca am trecut fara probleme la preluarea biletelor. Din pacate, si aici am intalnit clasica surpriza geografica. Am avut cu tipul de la ghiseu urmatorul dialog: “What’s your final destination, Londra or Romania? Romania! Romania? Oh, Budapest! No, Bucarest! Ah, yeah, right, Bucarest.”.

Imediat dupa ce ne-am ridicat biletele, ne-am luat la revedere de la gazda noastra si am trecut la completarea tichetelor albastre de parasire a continentului.

L-a dus catre Sydney am avut de completat, dupa ce am trecut de Bangkok, niste cartonase portocalii cu datele de contact in Sydney, lucrurile extraordinare pe care le aducem in Australia (mai mult de 10.000 de dolari australieni, produse de nu stiu ce fel sau nu stiu cate perechi de adidasi), motivul pentru care mergem in Australia si informatii cu privire la posibilele contacte avute cu presupuse focare de gripa porcina, respectiv ferme de animale sau anumite zone specifice din America de Sud si de Nord.

La plecarea din Sydney am primit de completat niste tichete albastre, asemanatoare cu cele portocalii, in care eram intrebati, mai ales, daca am parasit Australia cu produse de un anumit fel sau cu sume importante de bani.

Atmosfera relativ lejera de pe aeroport s-a transmis catre aeronava. Daca la clasa intai am avut surpriza sa remarc o serie de persoane despre care n-ai fi putut zice ca isi permit sa se deplaseze in asemenea conditii, sectorul nostru de la Economy era mai degraba gol.

Cum randul nostru era singurul in care se umpluse zona de mijloc, unde sunt patru locuri, unul dintre stewarzi ne-a informat de la inceput ca ne putem muta in functie de cum dorim pentru a sta cat mai relaxati, astfel ca eu si Cristina ne-am asezat pe un rand mai in fata, pentru ca fiecare sa aiba cate doua locuri la dispozitie si sa se poata intinde. Dar mai multe detalii despre zborul de intoarcere va ofer in ultimul episod al mini-serialului.

Urmeaza: Sydney XI – Am revenit

Pentru poze: http://www.hi5.com/friend/photos/displayManageAlbum.do?ownerId=18027831&albumId=369449711

http://www.reportervirtual.ro/2009/11/fotoreportaj-din-australia.html

http://www.facebook.com/profile.php?id=100000027003400#/album.php?aid=39873&id=1275780668

Sydney IX – Ne-am logodit!!!

Marti, 13 octombrie … Ultima zi cu program plin de Sydney si deja in aer se simte o oarecare tristete, cel putin la noi in apartament. Astazi ne-am trezit pe la 8.30, tinand cont de faptul ca afara este cald si am scapat de stresul instalatiei de incalzire.

Micul dejun si cafeaua intra mai bine astazi. Soarele este pe cer si privelistea este minunata, cu toate barcile si barcutele din port. Apa este destul de lina, semn ca cel putin in zona noastra nu prea bate vantul. Mai mult, prognoza meteo este imbucuratoare. Se anunta pana la 25 de grade si nu exista riscul de a ploua.

Cum sa ajungi la capatul lumii, in Australia, si sa nu incerci plaja? De data asta excursia zilnica a inceput cu o vizita la Bondi Beach, cea mai celebra plaja a orasului. Spre deosebire de Manly, de data asta ne-am pregatit temeinic, ne-am luat costumele de baie si prosoapele.

Plimbarea a inceput in stilul clasic. Am luat-o la pas spre King’s Cross, iar de acolo cu trenul spre Bondi Junction, vreo 2-3 statii. De la Bondi Junction se poate lua autobuzul cateva statii pana la Bondi Beach, insa noi am decis, cu jumatate de gura, sa o luam la pas spre plaja, pentru a admira suburbia. Bondi Beach este situata la 7 kilometri est de CBD (Central Business District), centrul economic al orasului.

Decizia de a merge pe jos catre Bondi Beach nu s-a dovedit foarte inspirata, drumul pe Bondi Road si Campbell Parade este destul de lung si noua ne-a luat cam o ora, pentru ca ne-am oprit de cateva ori la magazine sau pentru fotografiat si filmat.

In cele din urma am ajuns pe faleza de la Bondi, o zona verde, cu ceva copaci si alei care duc spre plaja. Lasand la o parte anumite aspecte, nisipul de pe plaja aduce cu inghetata de mango, iar spre deosebire de alte zone, la Bondi Beach nu gasiti mucuri de tigara, coji de seminte, peturi, sticle si, in general, nu gasiti gunoaie … decat in cosurile de gunoi de pe margine.

Ca dimensiuni, Bondi Beach nu mi s-a parut mai lunga decat Manly Beach, insa este evident ca este mai lata. Plaja este cea mai renumita din Sydney, vara existand mari sanse sa fie plina pana la refuz, Bondi fiind preferata de tineret, turisti si vedete locale. Nu exista notiunea de umbrela, pentru ca nu te duci la plaja sa stai sub umbrela, si nu exista notiunea de sezlong, oricum nisipul este de o calitate foarte buna si poti sa stai fara probleme direct pe el.

Un punct in minus il reprezinta latimea plajei. Pe faleza este un complex comercial, Bondi Pavilion, insa ai ceva de mers pe jos daca vrei sa te refugiezi acolo. Complexul comercial are incorporate vestiare pentru cei care vor sa se schimbe si toalete. De asemenea, aici exista mai multe magazine cu suveniruri, terase etc.

Chiar in momentul in care ma pregateam sa iau contact cu nisipul de la Bondi Beach, o tanti mai in varsta m-a intrebat daca pot sa-i fac o poza cu plaja in spate. M-am conformat, insa nu stiu ce a iesit din poza respectiva pentru ca soarele reflecta atat de puternic incat mi-era imposibil sa vad pe ecran exact ce pozez.

In fine, eu, Cristina si tata ne-am instalat pe plaja, in timp ce mama si gazda noastra au decis sa se retraga la una dintre terase, la umbra unei umbrele voluminoase. Desi afara nu era foarte cald, vreo 23 de grade, soarele este mult mai puternic in aceasta zona a globului si presati si de vantul destul de puternic, nu cred ca am rezistat mai mult de doua ore la plaja.

Oricum Bondi Beach era departe de a fi plina, mai ales ca era si zi de lucru. Totusi, puteai zari cateva domnisoare sau cativa turisti la plaja, cativa baieti care faceau jonglerii cu o minge de fotbal la mal, dar si foarte multi surferi. Inotul era interzis, din cauza curentilor, insa valurile erau perfecte pentru surf.

Chiar am asistat la o sedinta de antrenamente a unei scoli de surf, insa cursantii, desi nu erau chiar foarte tineri, probabil erau debutanti, ei avand mari probleme de a rezista pe placa la absolut orice val.

Am intrat in contact cu apa cam pana in zona mijlocului. Tata s-a dat mai viteaz si si-a incercat norocul cu vreo doua valuri care l-au facut knock-down si i-au semnat retragerea din … campionatul de inot al Australiei.

La Bondi Beach am vazut cativa oficiali, n-as zice neaparat ca erau salvamari, care se deplaseaza pe plaja cu masinute precum acelea folosite la meciurile de fotbal pentru evacuarea jucatorilor accidentati pe marginea terenului. Acesti oficiali se ocupa cu mai multe chestii, inclusiv cu colectarea obiectelor care par sa nu aiba niciun proprietar si pe care poti sa le recuperezi de la Lost&Found.

Un episod de acest gen s-a petrecut si in perioada in care noi am fost pe plaja. Un nene la vreo 30 de ani si-a lasat placa de surf pentru cateva minute nesupravegheata si a trebuit sa mearga la Lost&Found pentru recuperare.

Dupa cele aproximativ doua ore de plaja ne-am regrupat in fata Bondi Pavilion, nu inainte de a realiza mai multe poze. Apoi am luat-o la pas cateva sute de metri pana la cea mai apropiata statie de autobuz.

Nu am ratat ocazia de a face o scurta plimbare cu autobuzul. Autobuzele din Sydney se aseamana cu cele mai noi de pe la Bucuresti, numai ca cele de la ei mi s-au parut ca au mai multe randuri de cate doua scaune si nu-mi aduc aminte sa fi avut asa numitele zone pentru persoane cu handicap, desi nu vreau sa fiu rau.

De asemenea, am remarcat ca in general coborarea din autobuz se face prin usile de la mijloc sau din spate, iar urcarea se face pe usa din fata. De ce? Pentru ca in dreptul soferului este un aparat care iti elibereaza bilete pe loc. Observati diferenta? Nici ei nu au case de bilete in toate statiile, cum nici noi nu avem, insa la ei autobuzele sunt dotate cu aparate de eliberat bilete pe loc, asta ca sa nu mai zic ca vin si mai des.

Scurta plimbare cu autobuzul ne-a adus si surpriza intalnirii neasteptate cu o vorbitoare de limba romana. Cum noi eram cinci, eu m-am asezat langa Cristina, normal, mama s-a asezat langa gazda noastra, iar taica-miu s-a asezat langa o pustoaica blonda.

Tanara, care nu cred ca avea mai mult de 18-20 de ani, a tresarit in momentul in care a auzit ca vorbim romaneste si ne-a intrebat, pentru a fi sigura, daca suntem cumva din Romania. Raspunsul a fost afirmativ, astfel ca tanara a devenit toata numai un zambet.

Din cate am inteles, ea se trage din tata roman si mama norvegianca si se imparte intre cele doua tari, desi tatal ei i-ar fi spus sa incerce sa vorbeasca pe cat de mult posibil limba romana. Tanara se afla in Australia pentru o perioada de aproape jumatate de an pentru nu stiu ce cursuri si vorbea chiar foarte bine limba romana.

Un moment amuzant s-a petrecut cand tata a remarcat ca tanara, foarte vesela de altfel, a profitat de moment pentru a-i trimite un mesaj tatalui ei prin care sa-l anunte ca are posibilitatea sa vorbeasca in limba romana chiar in Australia.

Dupa vreo trei sau patru statii de mers cu autobuzul, noi am coborat in zona unui magazin comercial mare, gen magazinul Unirea de la noi. In ciuda acestui aspect, am remarcat un magazin cu incaltari chiar vizavi de magazinul cel mare, astfel ca am trecut mai intai pe acolo.

Niciunul dintre cele doua magazine nu ne-au incantat prea mult, insa trebuie mentionat un alt eveniment amuzant. Aflati in cautarea unui alt inel de logodna si cu ochii benoclati la diferite bijuterii, am dat peste o taraba cu podoabe asezata frontal.

Remarcandu-ne, vanzatoarea ne-a intrebat daca ne poate ajuta cu ceva si din conversatia dintre noi si raspunsul dat intr-o engleza mai putin reusita a reiesit urmatorul dialog: “Hey, Where are you from? Romania! Romania? Great … Ce face? Face bine?”

Nu mai stiu exact care era legatura vanzatoarei respective cu tara noastra, sau poate nu are nicio legatura, dar ea stia cateva cuvinte in romaneste.

Vizita la magazinul din Bondi s-a terminat rapid si am luat-o la pas spre centru, pentru ca deja simteam lipsa unui pranz copios. Si cum era cam ultima noastra zi in Sydney, am decis ca e momentul sa incercam un McDonald’s local, respectiv un Hungry Jack’s.

Ne-am umplut fiecare de diferiti burgeri si sucuri si ne-am asezat pentru a servi pranzul. Nu sunt mari diferente intre Hungry Jack’s si McDonald’s, numai ca la Hungry pare ca se mizeaza pe o carne mai usoara. De asemenea, la Hungry preparatele ti se servesc fierbinti.

Dupa masa de pranz ne-am pus din nou in miscare, mai ales ca aveam doua obiective in plan: Hyde Park si St Mary’s Cathedral. Insa, inainte de acestea am servit o noua portie de magazine de suveniruri.

La St Mary’s am ajuns prin Hyde Park. Catedrala este impunatoare si nu am ratat ocazia de poze si achizitionare de suveniruri. Un alt moment amuzant s-a petrecut in momentul in care, in stupiditatea mea, am decis sa las ceva maruntis in cutia milei. Nu m-am gandit ca totusi cutia respectiva este maricica si de tabla, iar monedele aruncate au creat un zgomot destul de tare. Totusi, sunt mandru de moneda speciala achizitionata de la magazinul de suveniruri.

Din catedrala am revenit in Hyde Park pentru a savura o dupa-amiaza petrecuta la iarba verde. Desi este situat in centrul orasului, Hyde Park este foarte bine ingrijit, iarba este ca in palma, iar curatenia este la ea acasa. In aceste conditii, te intinzi cu placere si te recreezi chiar in centrul orasului. Nu exista riscul sa te asezi intr-un rahatel de caine, iar intinsul pe iarba nu este interzis.
De aici am facut cateva poze apreciabile, inclusiv vreo doua cu turnul care se vede printre copacii inalti.

Inainte de a ne retrage catre casa, am facut o ultima vizita in QVB (Queen Victoria Building), magazinul despre care spuneam ca seamana intr-o oarecare masura cu magazinul Victoria de la noi. Aici s-a petrecut si mult asteptatul moment.

Vizita a fost una cu noroc atat pentru noi, am gasit inelul ideal, cat mai ales pentru mine. Cu chiu cu vai am lansat intrebarea, iar Cristina a avut curajul nebanuit de a-mi raspunde afirmativ. Astfel am ajuns sa ne logodim la multe mii de kilometri de casa, intr-o zi de 13. Minunat, nu?

Dupa momentul de maxima exaltare, am revenit in Elizabeth Bay Road cu gandul mai mult la plecare. Deja ne faceam planuri, calcule si ganduri negre in legatura cu noul zbor de peste 30 de ore. Insa ultima zi din Sydney, miercuri 14, a avut si ea parti amuzante, iar despre ele voi vorbi mai tarziu.

Inainte de culcare am purces la efectuarea checkinul online. Acesta se poate efectua cu 24 de ore inainte de zbor, pentru a nu mai pierde foarte mult timp la aeroport, si inseamna, printre altele, si alegerea locurilor in avion.

Urmeaza: Sydney X – Adio Sydney

Pentru poze: http://www.hi5.com/friend/photos/displayManageAlbum.do?ownerId=18027831&albumId=369449711

http://www.reportervirtual.ro/2009/11/fotoreportaj-din-australia.html

http://www.facebook.com/profile.php?id=100000027003400#/album.php?aid=39873&id=1275780668

Sydney VIII: Taronga Zoo, ne-am intalnit cu cangurii

Luni, 12 octombrie … Dupa o zi mai putin reusita, cea de duminica, luni am avut ceva mai mult noroc, iar plimbarea noastra a insemnat bifarea, intr-o masura mai mare sau mai mica, a trei obiective importante: Aussie Stadium, Taronga Zoo si Bradley’s Head.

Afectati de efortul depus in primele zile si de faptul ca totusi organismul resimte schimbul de fus orar, luni ne-am trezit ceva mai tarziu, insa acest aspect l-as pune si pe faptul ca duminica seara ne-am culcat ceva mai tarziu sau pe faptul ca deja trecerea la primavara se facuse intr-o mare masura si dimineata nu mai era atat de frig incat sa fie nevoie de interventia instalatiei de incalzire.

In ciuda plusului inregistrat in termometre, prognoza meteo pentru luni nu era grozava, existand pericolul unor precipitatii. Chiar si asa, in jurul orei 10.00 eram deja cu burtile pline, dupa un mic dejun copios, si pregatiti pentru o noua excursie.

Si de aceasta data s-a facut apel la masina, iar primul obiectiv propus a fost Aussie Stadium, ca o revansa, dupa ce am ratat stadionul ANZ din Complexul Olimpic.

Zis si facut, am pornit la drum din Elizabeth Bay Road, insa am facut un scurt popas in zona King’s Cross, la casa de schimb valutar pe care o abordasem si la inceputul expeditiei noastre in Sydney. Dupa King’s Cross a urmat Darlinghurst Road, iar la intersectia Taylor Square am luat-o spre stanga, pentru a intra pe Anzac Parade.

Anzac Parade formeaza o scurta intersectie cu South Dowling Street si la prima intersectie mare, Anzac Parade cu Moore Park Road, am luat-o pe Moore Park Road care duce direct la Aussie Stadium. De fapt, Aussie Stadium formeaza un complex sportiv impreuna cu Sydney Cricket Ground, iar cele doua arene sunt situate una in continuarea celeilalte.

Vizavi de Aussie Stadium este primaria orasului si zona Paddington, cea cu complexul comercial mai ieftin in care am intrat in primele zile, iar langa Aussie Stadium si Sydney Cricket Ground se afla studiourile Fox din Australia.

In ciuda faptului ca cele doua arene sunt situate relativ aproape de Elizabeth Bay Road, cam la 10 minute de mers cu masina, si au o parcare imensa, neacoperita, situatia a fost de asemenea natura incat ne-am invartit in jurul parcarii cam 15 minute pentru a ne da seama exact care este intrarea.

Construit in 1988, Aussie Stadium, care este mai nou cunoscut sub numele de Sydney Football Stadium, are un teren rectangular care permite si disputarea meciurilor de Rugby League, sport practicat in 13 oameni si care are reguli preluate atat din rugby, cat si din fotbal.

De asemenea, Aussie Stadium, care are o capacitate de 46.000 de locuri, gazduieste meciurile de acasa ale echipelor FC Sydney (fotbal european), Sydney Roosters (echipa de Rugby League) si New South Wales Waratahs (echipa de rugby clasic).

De altfel, dinspre Moore Park Road prima intrare intr-o cladire care iti iese in cale este intrarea care duce, de fapt, in sediul echipei New South Wales Waratahs si nu in stadion. Noi am intrat in sediul echipei respective si a fost nevoie de ajutorul unui personaj cu alura de rugbist pentru a afla care este de fapt intrarea in stadion.

Cum sunt un impatimit al evenimentelor sportive, in general, si al meciurilor de rugby, in special, nu am ratat ocazia de a realiza poze la intrarea in sediul echipei New South Wales Waratahs, mai ales ca aceasta este marcata cu un but adevarat.

In cele din urma am ajuns la intrarea in stadion, insa aceasta se face numai dupa ce treci printr-un oficiu, iar acolo am aflat ca de fapt arena nu este disponibila pentru vizite. Concret, pentru o anumita suma de bani, vreo 24 de dolari, daca imi aduc bine aminte, poti face o vizita atat la Aussie Stadium, cat si la Sydney Cricket Ground, insa vizitele se fac pe grupuri, nu mai mult de nu stiu cate persoane, si intre anumite ore.

Iar ca ghinionul sa fie complet, in ziua respectiva programul era complet plin, personalul urmand sa primeasca vizita oficiala a unui impresionant numar de copii si juniori de la diferite echipe de fotbal din Australia si Noua Zeelanda.

Mai mult, ghinionul maxim mi-a scos in fata si un anunt care spunea ca magazinul de prezentare este inchis temporar, desi acesta este situat vizavi de oficiu si este accesibil chiar daca nu prinzi loc la vizitarea celor doua arene. Totusi, sintagma “inchis temporar” a fost doar o chestie de moment, magazinul fiind deschis dupa circa 15 minute in care am realizat poze cu cele doua statui din bronz din fata arenei: o statuie reprezinta un jucator de rugby ce se pregateste sa primeasca o pasa decisiva si o statuie reprezinta un jucator de fotbal cu mingea la picior.

Usor dezamagit de preturile relativ mari si cu gandul ca bugetul trebuia sa mai acopere cam trei zile plus actiunea de achizitionare a unui nou inel de logodna, am decis sa ma destrabalez cu bun simt prin magazinul echipelor din Sydney, dar chiar si asa am plecat de acolo cu o bluza de trening de la Waratahs, un maimutoi de la FC Sydney si o caciula de la Sydney Roosters.

Si doar pentru o scurta informare va spun ca Sydney Cricket Ground, cu care nu am mai intrat in contact sub nicio forma, este o arena construita tocmai in 1848 si care are 46.000 de locuri. Arena gazduieste diferite meciuri de cricket, rugby league si rugby clasic si este gazda echipelor New South Wales Blues cricket si Sydney Swans, echipa de fotbal australian.

Iar de la complexul sportiv din Moore Park Road, noi am plecat tocmai in capatul opus al orasului, in partea de nord, pentru a ajunge la Taronga Zoo. Am trecut prin zone precum Anzac Parade, Taylor Square, Oxford Street, Elizabeth Street si Martin Place pentru a ajunge la Bradfield Highway, celebra autostrada cu sase benzi pe sens, si Sydney Harbour Tunnel, celebrul tunel de trei kilometri lungime.

Cele doua constructii, Bradfield Highway si Sydney Harbour Tunnel, leaga partea de nord de partea de sud a orasului, alaturi de Sydney Harbour Bridge, podul care se vede in atatea si atatea ilustrate in spatele Casei Operei.

Ajunsi la Bradfield Highway am aflat ca pe aceasta autostrada, si nu numai, exista pe anumite benzi notificarea Tn, unde n reprezinta numarul de persoane aflate in masina. Respectiv sunt benzi T1, pe care pot circula doar soferii care sunt singuri in masina, T2, sofer plus pasager, T3, sofer plus doi pasageri, T4 sau T5, maxim. De asemenea, viteza pe aceasta autostrada este delimitata precum am vazut in Italia. In functie de banda pe care mergi, poti sa ai maxim 80 de kilometri la ora, maxim 130 de kilometri la ora sau Dumnezeu cu mila, a treia varianta.

Gradina Zoologica Taronga este situata la malul apei si intr-o zona unde predomina verdeata. Complexul are o parcare acoperita destul de mare si ingradita cu bambusi, insa de aceasta data am decis sa fentam acest aspect si am lasat masina la 50 de metri mai in vale, unde exista posibilitatea de a parca fara plata.

Intrarea la Taronga Zoo este scumpa, in jur de 40 de dolari de persoana, deci cam putin peste 100 de lei, insa exista diferite variante de pret in functie de alcatuirea grupului. Se pot obtine reduceri importante daca vorbim de un grup alcatuit din doi adulti si unul, doi sau trei copii, dar si de un grup alcatuit dintr-un adult si pana la patru copii.

Chiar daca noi eram cinci si niciunul copil, am obtinut o reducere de grup, mai ales ca fetele aveau cate o carticica cu taloane de reduceri luata din aeroport, la aterizare. De fapt am si uitat sa mentionez acest aspect. La aterizarea pe aeroportul din Sydney aveti posibilitatea sa adunati o multime de pliante gratuite cu informatii despre oras si locurile de vizitat. Printre aceste pliante se gaseste si o carticica ceva mai voluminoasa care este alcatuita din scurte prezentari ale obiectivelor si taloane care iti asigura reduceri la intrarea in fiecare obiectiv.

Nu am mai fost in gradini zoologice din afara Romaniei astfel ca, spre nemultumirea unora, nu ma pot raporta decat la ce stiu, Gradina Zoologica din Bucuresti. Iar intre ce avem noi si ce au ei la Taronga Zoo am senzatia ca nu se poate face comparatie. Mai mult, am senzatia ca daca incerci o comparatie pur si simplu risti sa-i jignesti pe oamenii de acolo.

Pe langa diferenta mare de pret, banii merita dati. Taronga Zoo este de fapt o rezervatie naturala care necesita cred mai mult de o zi intreaga pentru a fi vizualizata in intregime. Taronga Zoo este impartita in diferite sectiuni, in functie de continentele pe care le reprezinta animalele respective, si acopera o suprafata imensa, dar care este plina de indicatoare cu informatii pretioase.

Mai mult, de la intrare ti se ofera o harta a locului si esti anuntat ca in pretul biletului intra si o plimbare cu telegondola pe deasupra stabilimentului.

Senzatia unei vizite la Taronga Zoo este unica, mai ales pentru unii ca noi care au venit de la multe sau foarte multe mii de kilometri. Ca sa amintesc doar cateva aspecte trebuie sa precizez ca foarte multe pasari si animale sunt la liber, inclusiv cangurii, desi la Taronga Zoo nu am intalnit decat canguri de mici dimensiuni. De asemenea trebuie sa spun ca vreo 99,9% dintre pasari si animale nu traiesc in custi, cum se intampla pe la noi.

Acolo, chiar si leii, tigrii, ursii sau elefantii traiesc pe domenii bine delimitate si ingradite, dar ei nu au deasupra capului grilaje sau alte constructii din metal, care dau senzatia de cusca. De aici rezultata o mai mare senzatie de libertate pentru animale si posibilitatea de a urmari la lucru niste animale in conditii cat mai naturale.

La Taronga Zoo ai posibilitatea sa intalnesti cam orice fel de animal sau pasare doresti. Am facut poze sau ne-am fotografiat cu: papagali viu colorati, rate, gaste, ursuleti koala, arici, canguri, struti, pauni, bufnite, iepuri, crocodili, maimute, elefanti, lei, vulpi, tigrii, capre, hipopotami, lemurieni, girafe, zebre, varanul de komodo, serpi de diferite specii, cameleon, broaste testoase de diferite specii, iguane, pesti de diferite specii, etc.

Taronga Zoo este presarata cu diferite zone pentru distractii si amuzament, cu numeroase locuri numai bune de potolit foamea, in cazul in care ai pierdut deja mult timp pe acolo, dar si cu vreo doua magazine de suveniruri.

Telegondolele se misca in continuu si sunt cam de patru persoane, cinci cu ceva inghesuiala. La urcare si la coborare trebuie sa fiti rapizi si sa nu stati pe ganduri, pentru ca ele nu va asteapta si sunt automate. In momentul in care ajung in perimetrul de imbarcare usile se deschid, iar in momentul in care parasesc perimetrul respectiv, usile se inchid.

Poti sa petreci cat de mult timp vrei in telegondola, nu esti obligat sa te dai jos dupa prima cursa efectuata. Din telegondola se pot face cateva poze spectaculoase, insa conditiile de inghesuiala si modul de rulare s-ar putea sa nu va avantajeze.

Profit de moment pentru a va aminti ca relatia cangur – om in Australia este una destul de dificila si, din aceasta cauza, oamenii sunt sfatuiti sa stea cat mai mult posibil intr-o masina in cazul in care parasesc un oras sau altul si ajung intr-o zona rurala, sa zicem. S-au inregistrat enorm de multe atacuri ale cangurilor de mari dimensiuni asupra oamenilor. Cangurii sunt animale sperioase in sensul ca pot reactiona violent la orice miscare brusca, iar loviturile incasate de la un cangur de dimensiuni mari nu sunt o joaca pentru copii.

Iesirea din incinta Taronga Zoo se face prin cel mai mare dintre magazinele de suveniruri, loc in care am lasat si noi bani pentru diferite chestii mici gen maimutoi sau magneti de frigider. De remarcat ca magazinul nu are segmente dintr-acelea printre care trebuie sa treci la iesirea din orice magazin mai mare pentru a se vedea daca ai furat ceva sau nu. De asemenea, magazinul nu are nici camere de luat vederi sau cel putin nu are la vedere. Totusi, chiar si in aceste conditii, nu exista notiunea de a lua ce nu-ti apartine sau ce nu este al tau.

De la Taronga Zoo pana la Bradley’s Head se face cam cinci minute cu masina, insa drumul este ceva mai altfel si aminteste de drumurile montane de pe la noi. Bradley’s Head inseamna o zona mai retrasa, la malul apei, o zona tocmai buna pentru tinerii care cauta sa citeasca o carte in liniste, indragostitii care vor sa se tina departe de ochii lumii sau tinerii care prefera acest loc doar pentru a da la peste. Bradley’s Head inseamna si un far maricel sau o zona din care poti realiza cateva poze de vis cu zgarie-norii din centrul orasului sau cu Opera House si Sydney Harbour Bridge.

Din pacate, in momentul in care am ajuns la Bradley’s Head s-a observat ca masina prezinta o usoara lovire in partea din dreapta-spate. Semnul nu era mare, dar era vizibil si s-a inceput cautarea de momente suspecte in care sa se fi inregistrat incidentul. Ba o problema in trafic, ba un viraj luat prea stramt, ba un stalp neprietenos din parcarea de la bloc, cert e ca nimeni nu a realizat momentul in care s-a produs incidentul.

La Bradley’s Head am putut surprinde in poze si un iepuras salbatic, iar cu aceasta ocazie am aflat ca locuitorii din Sydney au mari probleme cu iepurii. Orasul are un numar mare de iepuri si oficialitatile nu stiu ce sa faca in acest sens. Ar exista varianta vanarii lor pentru carne, insa se pare ca australienii considera iepurii o hrana a saracilor, cam cum sunt hamsiile pe la noi.

Aborigenii consumau foarte des carne de iepure in perioada in care erau sub dominatie britanica pentru ca nu isi permiteau o hrana mai pretentioasa.

Drumul inapoi spre Elizabeth Bay Road a urmat traseul clasic, iar gazda noastra a decis sa ne faca o surpriza si sa ne resfete la cina cu un gratar din care sa nu lipseasca si carnea de cangur. Gratarul a avut nevoie de o ora sau o ora si jumatate pentru a fi gata, astfel ca noi am profitat de situatie si am facut o plimbare pe cont propriu, fara ghid, prin imprejurimi.

Am batut la pas Elizabeth Bay Road si King’s Cross, am mai cheltuit niste bani prin magazinele de suveniruri, am servit cate o inghetata, am facut poze la fantana situata in dreptul sectiei de politie care delimiteaza cele doua cartiere amintite, am reusit sa-mi cumpar niste ziare locale, am mai incercat diverse magazine, printre care si unul de bauturi alcoolice, am pozat Sydney Tower in intuneric si ne-am intors acasa fara probleme.

Gratarul s-a dovedit gustos, iar carnea de cangur este placuta la gust, pe langa faptul ca este cam cea mai buna carne din lume, din punct de vedere alimentar. Totusi, parerile au fost impartite. Unii dintre noi au spus ca nu difera de carnea de vaca la gust, iar mie mi s-a parut ca seamana la gust cu ficateii de pui.

Stingerea s-a dat destul de devreme, pe de o parte pentru ca eram dupa o zi plina, pe de alta parte pentru ca urma ultima zi plina la Sydney, o zi ce a inclus vreo doua ore petrecute la cea mai celebra plaja din oras, Bondi Beach.

Urmeaza: Sydney IX – Ne-am logodit!!!

Pentru poze: http://www.hi5.com/friend/photos/displayManageAlbum.do?ownerId=18027831&albumId=369449711

http://www.reportervirtual.ro/2009/11/fotoreportaj-din-australia.html

http://www.facebook.com/profile.php?id=100000027003400#/album.php?aid=39873&id=1275780668

Sydney VII: Complexul Olimpic

Duminica 11 octombrie … Intram in a doua parte a expeditiei de la Sydney cu o zi aproape in totalitate nereusita. Trezirea am dat-o ca de obicei, in jur de ora 6 dimineata, insa a fost poate singura data cand m-am bucurat ca ne-am trezit la ora respectiva. Din cauza diferentei de fus orar, am avut ocazia sa urmaresc pe net, in direct, repriza a doua a meciului de trista amintire, Serbia – Romania 5-0.

De altfel, discutiile de dimineata si micul dejun s-au invartit in jurul acestui subiect si al ipotezei ca Romania nu are un viitor fotbalistic prea grozav, spre deosebire de Australia, care beneficiaza de jucatori care muncesc mai mult si sunt mai seriosi. Impulsionati de meciurile din ultimele ore, am decis ca este timpul sa vedem si un obiectiv cu caracter sportiv.

Desi am insistat sa vedem Aussie Stadium, stadionul pe care s-a disputat meciul Australia – Olanda 0-0, si Sydney Cricket Ground, stadioane care alcatuiesc un complex sportiv in Moore Park, cartier aflat relativ aproape de Elizabeth Bay, grupul a decis sa mergem la Complexul Olimpic, care a gazduit Olimpiada din 2000.

Zis si facut, ca de obicei, in jur de ora 10.00 ne punem in miscare. De aceasta data insa coboram in subsol, care subsol reprezinta, de fapt, primul etaj, primul nivel, si unde fiecare apartament al blocului are rezervat cate un garaj in ceea ce reprezinta, de fapt, o parcare acoperita. Parcarea este bine delimitata, bine aranjata si, in general, este buna. Desi ai zice ca esti la subsol, parcarea da direct in strada.

Urcam in masina si ne indreptam spre obiectivul zilei, Complexul Olimpic, care se afla intr-o suburbie a orasului Sydney, cam pe diagonala fata de Elizabeth Bay. Si cum din cauza dimensiunilor mele am fost invitat sa iau loc in fata, langa sofer, pot sa exclam ca a trebuit sa ajung la Sydney pentru a sta in locul din stanga-fata al unei masini.

Nu va faceti griji, nu am condus eu, in Australia volanul este in dreapta. Iar legile privind circulatia sunt drastice. Exista chiar posibilitatea de a fi amendat daca parcarea nu se efectueaza intr-un anume unghi sau daca vi se indica sa parcati in zona delimitata de ciment, iar voi lasati rotile din spate, sa zicem, pe pamant. De asemenea, amenzile sunt usturatoare, iar la Sydney exista doua directii care ar trebui sa existe si la noi.

1. Nimeni nu-si incearca norocul in a incalca legea, chiar daca traficul este mult mai lejer decat la noi;

2. Nu exista notiunea de a lua politistul la misto, de a face spectacol sau de a apela la mita ori rude sus-puse pentru a scapa de pedeapsa.

Fiecare isi asuma greseala, iar australienii sunt mult mai linistiti decat romanii in trafic. Extrem de rar ai ocazia sa auzi cate un claxon, lucru greu de crezut pentru cineva care vine din patria in care claxonatul a devenit un adevarat sport national.

Chiar si o plimbare cu masina prin oras va ofera privelisti de vis, multe dintre drumuri sau poduri fiind realizate prin sapatul in stanca. De altfel, cu aceasta ocazie am ajuns la un tunel impresionant, care face legatura intre diferite zone ale orasului printre care si aeroportul intern.
Tunelul este impresionant, arata aproape perfect, are vreo trei kilometri lungime, de zici ca nu se mai termina, si este foarte bine iluminat.

Respectivul tunel acopera o zona de sosea care poate fi usor identificata ca o autostrada cu sase benzi pe sens. Drumul este imens, iar autostrada se imparte, la un moment dat, in bucati care duc catre diferite zone. Doua benzi se pierd in stanga, spre Woolloomooloo, denumire aborigena de cartier, iar vreo doua benzi se pierd in dreapta, spre aeroportul intern.

Cu planul orasului dupa noi, pentru ca nici gazda noastra nu cunostea exact drumul pana la Complexul Olimpic, am reusit sa ajungem, in cele din urma, in zona respectiva, nu inainte de a prinde si primul ambuteiaj din Sydney, ambuteiaj creat de o intersectie prost delimitata chiar inainte de intrarea in zona Complexului Olimpic.

Pe langa intersectia cu probleme, am mai pierdut ceva timp la un semafor, ne-am luat la intrecere cu camion care rula mult prea aproape de noi si ne-am chiombit pe geam pentru a remarca numarul mare de masini scoase la vanzare in acest oras, la preturi asemanatoare cu cele din Romania. De altfel, masinile si benzina sunt doua dintre putinele produse cu care Sydney si Bucuresti se aseamana la preturi.

Nici gasirea unei parcari in zona Complexului Olimpic nu a fost un proces usor, tinand cont de faptul ca vorbim de o suprafata similara cu cea a unui sector din Bucuresti. Complexul Olimpic este alcatuit din vreo patru stadioane mari, cel mai mare este ANZ Stadium (stadionul principal), vreo zece sali de sport, mai multe zone de distractie (piste pentru skateri) si foarte multe vile de locuit, vile in care au fost cazati sportivii la Olimpiada din 2000.

Dupa Olimpiada din 2000, vilele respective au fost scoase la inchiriat, iar aici locuiesc mai mult asiatici. Preturile nu sunt foarte mari pentru ca apartamentele sunt facute mai degraba la cantitate, iar zona este totusi indepartata fata de centrul orasului.

Am gasit in sfarsit cea mai apropiata parcare de ANZ Stadium si am reusit in cele din urma sa parcam, iar apoi am pornit la pas prin Complex, nu inainte de a ne lua niste repere pentru a tine minte locul exact in care am lasat masina.

Din pacate, tot deranjul a fost in zadar, ANZ Stadium fiind inchis in ziua respectiva pe motiv ca avea loc festivitatea de deschidere a World Masters Games, acea olimpiada dedicata amatorilor care au implinit, deja, 30 de ani. Exact aceeasi competitie cu care ne-am intalnit si la Manly Beach, unde aveau loc probele de barci, surf si asa mai departe.

In ciuda negocierilor cu cei de la intrare, nu am putut intra in arena, accesul fiind permis doar oficialilor si sportivilor. Cu toate acestea, am pozat de cateva ori stadionul din exterior si ne-am continuat plimbarea prin Complexul Olimpic.

Am profitat de ocazie si am intrat intr-o sala de sport destinata pentru meciuri de badminton, handbal, judo, volei, etc. Arena, de vreo patru ori mai mare decat o sala a sporturilor de la noi, era extrem de animata, aici fiind programate meciuri de volei din cadrul aceleiasi competitii, World Masters Games.

Sala era impartita in sase zone distincte, in paralel disputandu-se meciuri atat din turneul masculin, cat si din cel feminin. Am facut repede cateva poze si am urmarit mai multe faze din diferite meciuri, inainte de a pleca in cautarea unei posibilitati de a servi pranzul.
Ne-am oprit la un fast-food situat chiar langa una dintre pistele pentru skateri, iar fiecare dintre noi si-a facut plinul cu placinte si sucuri pe care le-am servit pe una dintre bancutele din Complex.

Dezamagiti de faptul ca ANZ Stadium era inchis, ne-am imbarcat in jurul orei 15.00 si am pornit spre casa. Atmosfera a fost una destul de incarcata, deoarece toata lumea mi-a pus in carca ziua mai putin reusita, stiindu-ma omul cel mai apropiat de competitiile sportive, desi eu militasem inca de la primele ore ale diminetii pentru o vizita la un cu totul alt obiectiv, Aussie Stadium & Sydney Cricket Ground.

Cu toate acestea, la drumul de intoarcere nu am ezitat sa fac mai multe poze care au iesit foarte bine, desi au fost realizate din masina.

Si cum era duminica dupa-amiaza, iar sansele de a mai prinde un obiectiv erau minime, am decis sa petrecem partea a doua a zilei la shopping, intr-unul dintre numeroasele magazine.
Cu aceasta ocazie ne-am impartit in doua echipe, baieti si fete, iar fiecare a mers pe propriul interes. Daca eu si tata ne-am miscat rapid si ne-am ales fiecare cu cate o pereche de incaltari, fetele s-au miscat mai greu, ca de obicei, iar tata si-a pierdut primul rabdarea, de aici aparand si ceva discutii.

M-am ales cu o pereche de adidasi foarte interesanti si viu colorati, care imi plac foarte mult, desi sunt foarte grei. Dar mi-am facut de cap, mai ales ca adidasii erau la reducere si m-au costat doar 29 de dolari, vreo 75 de lei.

Seara ne-am petrecut-o in apropierea casei si la odihna, cu atat mai mult cu cat urma o noua zi plina de aventuri si cu program complet de plimbari.

Urmeaza Sydney VIII: Taronga Zoo, ne-am intalnit cu cangurii

Pentru poze: http://www.hi5.com/friend/photos/displayManageAlbum.do?ownerId=18027831&albumId=369449711

http://www.reportervirtual.ro/2009/11/fotoreportaj-din-australia.html

http://www.facebook.com/profile.php?id=100000027003400#/album.php?aid=39873&id=1275780668