Sydney XI – Am revenit

Ultima parte a expeditiei in Australia a reprezentat-o drumul de peste 30 de ore facut la intoarcere. Am decolat din Sydney cand acolo era miercuri, 14 octombrie, ora 17.30 si am ajuns la Bucuresti, cand in Romania era joi, 15 octombrie, ora 16.30 (la Sydney era deja trecut de miezul noptii si incepuse ziua de vineri).

Instalati cu bine in avionul de Bangkok, am asteptat in liniste decolarea si filmuletul cu instructiuni de salvare in caz de accident. Eram nerabdator sa vad daca cei de la British Airways au bagat filme noi. Daca la dus am vazut Terminator 4 si Marea mahmureala, la intoarcere sigur am vazut 123 Pelham, dar nu mai tin minte daca am vazut si alt film.

Chiar si asa, cu fiecare dintre noi ocupand cate doua locuri si cu mai putine filme de vazut in plan, nu am reusit sa adorm mai deloc, pozitia fiind in continuare una dificila pentru unul care are nevoie de un pat serios pentru a se intinde.

Drumul pana la Bangkok a fost unul lipsit de evenimente importante. Am remarcat insa ca una dintre stewardeze era de dimensiuni considerabile. Am cazut de acord cu Cristina asupra faptului ca exista posibilitatea ca domnisoara sa ma depaseasca la numarul de kilograme, desi cred ca era cu cel putin zece centimetri mai scunda decat mine.

Din acel moment am facut un recensamant al stewarzilor cu care am avut de a face si am ajuns la concluzia ca este posibil ca angajatorii sa fi mers mai degraba pe notiunea de profesionalism, decat pe aspect. Totusi, domnisoara, care ar fi avut succes pe postul de pilier la Rugby Club Grivita, era departe de asteptari pentru un bun profesionist.

De asemenea, pe drumul spre Bangkok nu am putut sa nu remarcam doua batrane care calatoreau impreuna si care pe o distanta de doua randuri s-au mutat in toate variantele posibile si imposibile. Am remarcat si un grup de vreo 3-4 baieti, englezi sau australieni, care au incercat sa profite din plin de zborul lung si au consumat mult alcool.

Atat tinerii bautori, cat si un grup de vreo patru domnisoare care se aflau in primul rand de pe centru au debarcat la Bangkok si nu au mai continuat drumul catre Londra, semn ca destinatia lor era Thailanda, o tara recunoscuta mai ales pentru turismul sexual.

Am ajuns la Bangkok la ora 22.30, ora locala, cand la Sydney era deja joi, 15 octombrie, ora 02.30.

Coborarea s-a efectuat in mare graba si am fost informati, pe diferite cai, ca este foarte posibil ca oprirea sa fie una de scurta durata si ca ar fi bine sa gasim cat mai repede poarta la care ne vom reimbarca. Cei din avion ne recomandau o pauza de o tigara si 2-3 minute de miscare, in timp ce la coborarea din avion, cei de pe aeroport ne inmanau biletele facute rapid la calculator si prin care eram informati despre poarta la care trebuie sa ajungem si ora la care trebuie sa fim acolo pentru reimbarcare. Cert este ca, la un calcul scurt, nu aveam la dispozitie mai mult de 45 de minute pentru a ajunge la poarta respectiva.

Presati de timp si nu numai, am alergat intr-o suflare spre zona de control, de care am trecut fara probleme, si spre punctul de plecare catre Londra.

Totusi, oprirea de 45 de minute s-a transformat, din diferite motive, intr-una de 90 de minute. Astfel ca plecarea spre Londra s-a facut cam pe la miezul noptii. Din pacate nu am vrut sa riscam, mai ales ca pe aeroportul din Bangkok nu se fac foarte multe anunturi audio, astfel ca am ratat o buna ocazie de a cumpara diferite produse cu insemnele locale. Mi-as fi dorit macar niste vederi, insa distanta dintre portile de imbarcare si magazinele duty-free este considerabila.

Pe la miezul noptii, conform fusului orar din Bangkok, am decolat spre Londra. Urma cel mai lung zbor efectiv, un drum de aproximativ 12 ore. Spre bucuria noastra, drumul dintre Bangkok si Londra a fost, de asemenea, lipsit de evenimente majore.

Am remarcat disparitia pustilor si al domnisoarelor, insa am remarcat o usoara crestere a numarului de pasageri, cel putin in zona noastra. Nu lipseau cele doua bunicute care calatoreau impreuna si care au mai efectuat cateva mutari intre ele, acum insa doar pe distanta unui singur rand.

Drumul dintre Bangkok si Londra a fost chiar unul placut, iar acest lucru s-a putut remarca si din faptul ca am ajuns ceva mai devreme la Londra fata de cum eram programati. Trebuia sa ajungem pe Heathrow in jur de ora 6.20, ora locala, ora 12.20 la Bangkok, insa noi am ajuns efectiv deasupra aeroportului in jur de ora 5.51.

Totusi, aventura noastra in aer s-a prelungit cu aproape 25 de minute, fiind anuntati ca avionul nu va putea ateriza pentru ca pe Heathrow nu se aterizeaza inainte de ora 6 dimineata. Astfel, pilotul ne-a oferit un mic tur cu avionul deasupra imprejurimilor si a culcat uriasa aeronava la pamant abia in jur de ora 6.15.

Nici in drumul catre Londra nu am reusit sa adorm si cum, in momentul aterizarii, la Sydney era deja joi, 15 octombrie, ora 16.15, eu ajunsesem la peste 33 de ore fara somn, lucru care avea sa conteze in scurt timp.

Inevitabil, la scurt timp dupa aterizarea pe Heathrow a urmat plimbarea clasica de vreo 20 de minute cu autobuzul pana la terminalul de unde aveam sa luam legatura catre casa.

Ajunsi la terminalul respectiv, aveam sa fim usor surprinsi de noua situatie creata. Daca la plecarea catre Bangkok controlul a fost lejer, la intoarcere, controlul la Londra a fost deosebit de scrupulos.

Un scurt control al actelor a fost urmat de un control aprig al bagajelor. Terminalul respectiv este folosit pentru plecarile in curse continentale sau catre alte orase din Marea Britanie, astfel ca numarul pasagerilor prezenti la imbarcare era unul foarte mare.

Din start am fost trimisi catre mai multe cozi, astfel ca usor usor ne-am pierdut unul de altul precum s-a intamplat si la Sydney. Pe langa sistemul clasic de predare a bagajului de mana si a tutoror obiectelor metalice, de aceasta data am fost pusi sa predam si adidasii, lucru care m-a inspaimantat un pic daca ma gandesc ca incaltarile mele pot fi trecute la capitolul arme chimice.

Pana la urma tot controlul s-a terminat cu bine, desi a existat un moment in care am reusit sa-mi dau cu stangul in dreptul, in stilu-mi caracteristic. Un nene cu alura de rugbist de treisferturi si destul de suparat sau nervos a avut nevoie de patru incercari pentru a-mi explica modul corect in care trebuie sa-mi recuperez cosurile cu obiecte personale, dupa ce acestea au trecut prin aparatele de control.

In sfarsit, trecuti de control, am putut sa ne verificam in liniste ceasurile si am observat ca era abia ora 8 dimineata, la Londra, si mai aveam cam trei ore si jumatate de pierdut prin aeroport pana la 11.30, cand urma sa plecam catre Bucuresti.

Cum era de asteptat, ne-am imprastiat prin magazinele duty-free din aeroport, mai ales ca toti mai aveam ceva lire sterline de cheltuit. Totusi, oboseala se simtea, astfel ca repriza de shopping a fost una destul de rapida. Dupa o scurta plimbare in care am studiat piata, fiecare a sarit pe ce l-a interest.

Eu m-am procopsit cu un mouse-pad cu steagul tarii, un maimutoi dragalas, vederi si niste materiale cu insemnele clubului Manchester United, tricourile sunt foarte scumpe, cam 150-200 de lire sterline, indiferent de numele clubului. Desi eram la Londra, am vazut tricouri cu Arsenal, Chelsea, West Ham United, Liverpool sau Manchester United.

Nu in ultimul rand, din escala de la Londra m-am ales si cu o … pereche de chiloti care au ca imprimeu steagul Marii Britanii. Om fi noi tara mai saraca, da macar eu am posibilitatea sa ma … experimentez pe steagul lor.

Cristina a dat iama in ciocolata, fursecuri si ceai.

Cum cheful de shopping se cam dusese si gandul la Bucuresti era tot mai accentuat, ne-am retras la o cafenea pentru a servi micul dejun si o cafea. Daca-mi aduc bine aminte, cred ca am solicitat un mic dejun clasic englezesc, din care nu lipsea bacon-ul, insa in mod sigur am avut o cafea espresso, lucru care avea sa ma afecteze.

Desi mi s-a spus sa combin cafeaua cu zahar, lapte sau frisca, eu m-am dat viteaz si am crezut ca o pot duce pe picioare, mai ales ca cei care ma cunosc cu adevarat stiu ca am devenit un bautor inrait de cafea, dupa ce am renuntat, in mare masura, la cola.

Totusi, oboseala acumulata, eram nedormit de 37 de ore, si sensibilitatea ficatului, care suportase, deja, atacul a numeroase cafele si pahare de cola consumate in avion, m-au adus in situatia de a … da la boboci.

Din fericire, incidentul nu s-a intamplat in public, pentru ca am reusit sa ajung la o toaleta, dar s-a petrecut cu o oarecare intarziere pentru ca am crezut ca voi reusi sa trec peste situatia neplacuta.

Privind partea plina a paharului, pot sa spun ca atunci am remarcat toaletele extrem de sofisticate de pe aeroportul londonez. Pe langa faptul ca toaletele de pe Heathrow sunt foarte incapatoare, chiar si pentru un personaj de talia mea, sunt dotate si cu ustensilele necesare pentru ca apa sa se traga singura, astfel ca exista un oarecare plus de curatenie.

Zona aleasa pentru a servi micul dejun ne-a permis sa urmarim, in mare masura, traficul de pe aeroport, iar acum pot sa confirm teoria conform careia in orice moment al zilei un avion aterizeaza pe Heathrow sau decoleaza de pe acest aeroport care este, pana la urma, cam cel mai important punct in traficul aerian international.

Desi starea mea de sanatare era in revenire, momentul in care am dat la boboci m-a facut sa am ochii foarte rosii, iar acest aspect m-a speriat, mai ales ca se apropia momentul imbarcarii in avionul de Bucuresti. Chiar ma gandeam ca s-ar putea sa fiu remarcat pentru starea mea si luat la intrebari.

Din fericire, temerile mele nu s-au adeverit si ne-am imbarcat fara probleme in micutul avion care avea sa ne readuca in tara.

Plecati din Londra la 11.30, ora locala, am ajuns la Bucuresti in jur de ora 16.30, trei ore drumul plus doua ore diferenta de fus orar. Drumul a fost fara mari probleme, desi in apropiere de noi se afla un grup de 3-4 baieti la vreo 30 de ani cu pretentii de mari afaceristi si care erau de alta natie decat romani.

Pe langa faptul ca se exprimau destul de zgomotos, baietii au solicitat mai multe bauturi alcoolice inainte de a-si face curaj si a se baga in seama cu doua dintre stewardeze. Probabil baietii cautau ceva distractie rapida in Bucuresti si cred ca au avut succes, dupa reactia stewardezelor.

Oricum, eram deja prea ocupat sa numar orele si minutele care ne despart de momentul reintoarcerii acasa, dar sa punctez si orasele peste care survolam pana la Bucuresti.
Cam pe la ora 16.30 am aterizat pe Otopeni, locul din care in urma cu 239 de ore, aproximativ, plecam in cea mai spectaculoasa si grozava aventura a vietii mele si chiar a vietii noastre, desi unii dintre noi mai stramba din nas pe ici, pe colo.

Controlul actelor s-a efectuat pe “fast forward” si a fost prefatat de o noua vizita la toaleta, moment in care chiar mi-am amintit cu drag de toaletele mult mai curate si bine dotate din alte parti ale lumii.

Recuperarea bagajelor s-a efectuat fara probleme, desi ne gandeam ca totul este posibil, mai ales dupa ce, la intoarcerea dintr-o tara mult mai apropiata, cum este Italia, am avut probleme si ne-am recuperate bagajele cu o zi intarziere.

De aceasta data am avut noroc si ne-am indreptat in liniste spre iesirea din aeroport si catre statia de taxiuri, nu inainte de a trece prin multimea de oameni care astepta diferiti pasageri. Adevarul ca este placut sa iesi dintr-o incapere si sa vezi in fata ta o asemenea aglomerare de oameni. Acest aspect iti ofera o oarecare senzatie de vedeta.

Ne-am imbarcat intr-o masina care sa poata sa ne duca pe toti patru, cu tot cu bagaje, si am purces spre casa intr-o atmosfera placuta, incurajati si de vremea de afara care era insorita si racoroasa.

Desi era venit dupa doua zile petrecute in avioane si prin aeroporturi, tata a avut puterea sa-l recunoasca pe soferul taxiului despre care am inteles ca ar fi fost un vechi vecin de scara si un coleg de copilarie, desi individul nu mai locuia in cartier de ani buni.

Taxiul a oprit mai intai la ai mei, pentru ca locatia este ceva mai apropiata de aeroport, iar apoi ne-a lasat si pe noi acasa.

Desi trecusera de acum aproape 43 de ore de cand nu mai dormisem, efectul calatoriei inca isi spunea cuvantul, astfel ca am avut puterea de a mai savura, impreuna cu Cristina, toate cele prin care tocmai trecusem.

A fost o calatorie pe cinste, care merita un epilog pe masura.

Urmeaza: Sydney XII – Epilog

Pentru poze: http://www.hi5.com/friend/photos/displayManageAlbum.do?ownerId=18027831&albumId=369449711

http://www.reportervirtual.ro/2009/11/fotoreportaj-din-australia.html

http://www.facebook.com/profile.php?id=100000027003400#/album.php?aid=39873&id=1275780668