Sydney V: Victorie – Am ajuns la Opera House

Vineri, 9 octombrie … Ca in fiecare zi, ne trezim in jur de 6.15, instalatia de incalzire fiindu-ne, din nou, ceas desteptator. Afara vremea este destul de urata, am senzatia ca a si plouat. Nu conteaza, avem in fata o noua zi de plimbari. Dupa micul dejun clasic, stam la o ceasca de cafea, palavragim si incercam sa stabilim programul zilei.

Cum prognoza meteo nu este prea grozava, tata are ideea de a ne deplasa catre obiective acoperite. Astfel punctam programul zilei: Gradina Botanica – Portul Militar – Opera – Centru – Sydney Tower. Pornim la drum in jur de ora 10.00.

Traseul initial este cel clasic, Elizabeth Bay Road spre King’s Cross, numai ca de data asta nu mergem catre metrou, ci o luam spre Gradina Botanica. Pana sa ajungem la Gradina Botanica, trecem pe langa Portul Militar, astfel ca avem ocazia sa facem poze cu cateva vase de razboi. Vremea continua sa fie urata, chiar as zice ca e un pic de burnita si destul de racoare.

Traversam strada si intram in Gradina Botanica. Acest obiectiv imi aduce aminte de Parcul Herastrau. De fapt, in linii mari cam seamana. Exista numeroase cai de acces catre Gradina Botanica, iar intrarea este libera. Sunt si ceva masini inauntru, dar si multi oameni care fac jogging, ceea ce deja am senzatia ca a devenit sport national.

Ajungem in dreptul unui club de inot care are si o piscina in aer liber, chiar pe malul apei. Desi sunt vreo 14 grade afara, e burnita si noi avem bluze si geci pe noi, sunt vreo 5-6 oameni care inoata in piscina in aer liber si sunt chiar oameni in toata firea, spre 40-50 de ani. A fost primul moment in care m-am simtit mic si insignifiant.

Gradina Botanica din Sydney este plina cu fel si fel de copaci, fel si fel de ierburi, denumiri care nici nu-ti trec prin minte, plante de prin toate colturile lumii. In ciuda acestui fapt, foarte des intalnesti panouri cu anunturi prin care esti rugat sa calci iarba, sa imbratisezi copacii si sa vorbesti cu natura.

Pe langa latura sa pozitiva, mesajul mi s-a parut si plin de logica. Ingrijitorii sunt laudati, astfel, pentru modul exemplar in care intretin vegetatia, iar oamenii dusi cu pluta, care nu se mai inteleg cu nimeni, pot avea in natura un companion demn de luat in seama.

Profit de moment ca sa va spun ca una dintre cele mai raspandite boli in Australia este depresia, iar principalul motiv pentru care oamenii sufera de depresie este faptul ca ei intra mai greu in contact cu alte culturi sau cu alte tari. Fiind o tara-continent esti cam obligat sa iei avionul pentru a ajunge intr-o alta tara, iar aici vorbim atat de costuri ridicate, cat si de frica de zbor. Nu esti ca in Europa, unde poti sa ajungi din Romania in Franta cu masina sau cu trenu.

Revenind, trebuie sa adaug ca mesajele prin care oamenii sunt rugati sa imbratiseze copacii au avut si un efect negativ. Am intalnit un copac care a fost imbratisat de prea multe ori de-a lungul timpului, s-a imbolnavit, s-a incovoiat si a fost in cele din urma ingradit. Iar chestia asta este chiar reala, nu este legenda. Acum copacul este in refacere, dar nu mai ai permisiunea de a-l atinge. Sigur, gardul ce-l inconjoara nu este unul extraordinar, dar oamenii, prin educatia lor, iau foarte in serios situatia. Daca nu e voie, nu e voie.

Surprinzator, sau poate nu, Gradina Botanica din Sydney are si animale. Si nu ma refer la rate, gaste sau banalitati de genu, ci la lilieci mari si destul de urati. Sunt cu sutele sau poate chiar miile, insa ni se spune ca nu sunt periculosi pentru oameni. De fapt, sunt lilieci ierbivori care fac destul de mult rau plantelor din Gradina. Ca suprafata ei acopera o distanta mica, dar in perimetrul lor sunt cam 100 de lilieci atarnati in fiecare copac.

Cum era de asteptat, in Gradina Botanica exista si un magazin de suveniruri. Normal, am lasat si pe acolo cativa banuti, nu foarte multi. Insa, trebuie sa mentionez ca aici am avut primul soc in legatura cu relatiile umane. Cum foarte des se intampla in Sydney, in momentul in care iesi cu ceva produse dintr-un magazin de suveniruri, trebuie sa te astepti ca vanzatorul sa te intrebe de unde esti. Poate o fac din interes, poate o fac din complezenta, asta nu conteaza.

Ajung cu produsele la casa si urmeaza un mic dialog savuros. “Hello, how’re you doing? I’m fine, thank you! Where are you from? Romania! Ah, Germany? That’s great”. Am ras vreo zece minute dupa aceea, incercand sa-mi dau seama cum de m-a vazut aia neamtz.

Legat de Gradina Botanica, trebuie sa mai amintesc si de un episod mai putin placut. Prins in mrejele peisajului, grabit de programul strict si pus in situatia de a avea aparatul foto intr-o mana si camera de filmat in cealalta, am reusit performanta de a da cu camera de filmat de pamant in drumul spre toaleta. Ea inca functioneaza, dar a ramas cu ceva urme vizibile.

Trecuti prin Gradina Botanica, ne-am continuat drumul catre cel mai important obiectiv al expeditiei, Opera House. Am mers pe langa malul apei, am mai facut ceva poze pe drum si am remarcat, din nou, populatia care face jogging necontenit.

Chiar inainte sa intram in curtea Operei, burnita a devenit o ploaie in toata regula. Totusi, nu am ratat ocazia de a face cateva poze pe scarile din fata Operei. Pe interior cladirea arata destul de ciudat si nu mi s-a parut sa aiba ceva aparte. As zice ca exteriorul este punctul de atractie. Oricum, Opera House din Sydney este asezata pe mai multe niveluri, are mai multe Sali, cateva restaurant, un magazin de suveniruri, desigur, si o parcare subterana maricica.

In holul principal era o harmalaie mare si foarte multi copii. Cred ca urma un spectacol pentru ei. Am savurat cate un sandwich si o bautura la unul dintre cele cateva bufete si am mers spre magazinul de suveniruri. Am cumparat si de acolo mai multe produse si cum era cam ora pranzului, am luat-o la pas sa cautam un restaurant.

Ne-am incercat norocul la primul restaurant din incinta Operei care ne-a iesit in cale, insa cei de acolo ne-au informat ca tocmai au intrat si ei in pauza de masa si ca putem servi pranzul, dar ne alegem doar cu resturi, astfel ca am coborat la un nivel inferior, la un alt restaurant.

Cum nici acolo nu am avut noroc, am decis sa parasim Opera House. Afara se mai domolise ploaia, astfel ca am luat-o la pas catre centru si am poposit intr-o bodega destul de aratoasa si in care ne-am mutat de vreo trei ori pana a fost toata lumea multumita de masa aleasa. In general s-a mers pe ce se stia, friptura de porc, pui, peste sau fructe de mare. Eu, ajuns pe taram strain si impresionat de cele vazute, am decis sa ma dau viteaz pana la capat si am vrut sa incerc ceva specific, astfel ca am ales salata de Korobuta. Pana sa vina mancarea, in cadrul grupului s-au facut numeroase pariuri in legatura cu ceea ce ar putea fi aceasta … salata de Korobuta.

Salata de Korobuta inseamna vreo trei felii de prosciutto crudo, trei bucati de mango si … multa iarba (nutret), asortata cu un pic de ulei care sa-i dea un pic de gust sarat. Abia apoi am fost informat de catre gazda noastra ca respectiva salata este un fel de mancare agreat mai mult de persoanele gay, dar ca am scapat, fiind salvat de faptul ca eram intr-un grup variat.

Cu aceasta ocazie ni s-a spus ca gay-ii sunt usor de recunoscut dupa modul in care alearga: cate doi si insotiti de un caine de talie cat mai mica. Daca sunt doi, dar au un caine de talie mai mare, este, totusi, posibil sa fie vorba de frati sau tata si fiu.

Imediat dupa masa de pranz ne-am indreptat catre portul din centrul orasului, de unde urma sa mergem spre Sydney Tower. In port am dat peste doi aborigeni care cantau pentru un ban in plus. Sustinuti de un negativ facut pe calculator, aborigenii scoteau niste sunete interesante cu ajutorul unor instrumente specifice. Din pacate nu am retinut cum se numesc instrumentele respective.

Am fost informati ca din moment ce i-am filmat sau fotografiat, ar fi normal sa le lasam ceva maruntis. Impresionat de melodiile lor, am decis sa fac un mic sacrificiu si sa dau vreo 20 de dolari pentru a cumpara doua dintre cd-urile scoase de ei la vanzare. Un cd are 5-6 melodii foarte interesante, al doilea cd are vreo 18 melodii mai putin impresionante. Dupa ce le-am lasat banii si am luat cd-urile, ei m-au invitat sa facem o poza impreuna si nu am ratat ocazia.

Imediat dupa aceea am decis sa facem o noua pauza de mers la toaleta. Cu aceasta ocazie am observat ca la Sydney nu exista cultura toaletelor publice la vedere sau a toaletelor ecologice, cum este la noi. La ei, toaletele sunt cat mai putin vizibile si sunt parte componenta a cate unui complex comercial sau pur si simplu a unei cladiri cu magazine. Desi sunt mai putin vizibile, exista numeroase insemne care sa-ti arate exact unde sunt situate.

In general, la toaletele de barbati nu va asteptati sa gasiti pisoare ci un fel de jgheab ca la animale, jgheab scaldat de apa la intervale fixe de timp. Imediat dupa ce am iesit din toaleta, ochii mi-au zburat spre un magazin de suveniruri care avea arborat in geam o replica a unui tricou al nationalei de fotbal a Australiei. Desi nu era original, nu am ratat ocazia de a-l achizitiona pentru 56 de dolari.

Din centrul orasului am luat-o pe strada care duce spre Sydney Tower. Desi drumul este aproape drept, peripetiile nu au lipsit. Ne-am oprit sa facem poze cu un perete de apa care ofera o imagine spectaculoasa si am aflat, cu aceasta ocazie, ca exact langa peretele acela se instaleaza, in fiecare an, cel mai mare brad de Craciun din oras.

In stilu-mi caracteristic, am remarcat un tricou al nationalei de rugby a Australiei in vitrina unui magazin de peste drum si am provocat o usoara stare de tulburare seniorilor. Grabit sa pun mana pe tricoul respectiv, am traversat in viteza, fara sa fiu vazut, si asa ne-am pierdut unii de altii. Constient ca nu am mult timp la dispozitie, am solicitat un tricou marimea XXL, fiind sigur ca este marimea potrivita, l-am verificat sa nu aiba probleme, l-am platit, 151 de dolari (cam mult, desi este original) si am plecat. Aveam sa constat ca daca tricourile XXL din Italia imi sunt mici, semn ca italienii sunt destul de subtiri, tricourile XXL din Australia imi sunt largi, semn ca australienii sunt niste masculi mult mai vanjosi.

Speriati de faptul ca ne-au pierdut din priviri, seniorii nu-si explicau daca i-am depasit si suntem mai in fata sau ne-au lasat mult in urma si nu ne mai vad. Pana la urma au decis sa se intoarca pana la inceputul strazii, dar nu ne-au vazut pentru ca noi eram pe trotuarul de vizavi. Ne-am reintalnit dupa vreo doua minute, timp in care m-au si sunat pe telefonul care zacea tolanit pe perna de acasa.

Am urcat strada spre turn si am ajuns la Sydney Tower, o cladire de peste 300 de metri inaltime. Ca si la celelalte obiective cu intrare, un bilet la Sydney Tower costa vreo 24 de dolari, daca vrei sa ajungi pana la primul nivel, adica la 260 de metri inaltime, sau dublu, daca vrei sa ajungi pana in varf de tot, la 305 metri inaltime.

Am decis sa urcam pana la primul nivel, unde se ajunge cu liftul, pentru ca urcarea pana in varf este mai complicata. Pentru a ajunge in varf ai nevoie de echipament si o pregatire prealabila, ambele incluse in pret, iar urcarea se face pe exteriorul cladirii, in conditii nu tocmai agreabile.
La primul nivel exista, cum era de asteptat, magazinul de suveniruri, insa preturile sunt mari sau foarte mari. O replica a turnului de vreo 3 centimetri inaltime costa vreo 7 dolari, aproape 20 de lei. O replica medie, de vreo 6 centimetri inaltime, costa vreo 15 dolari, spre 40 de lei. O replica mare, de 10 centimetri inaltime, costa 24 de dolari, peste 60 de lei. Aceleasi preturi sunt si la replicile pentru Opera House sau pod.

Am facut o groaza de poze din Sydney Tower, pentru ca privelistea este extraordinara, insa mi-am facut si nevoile, la propriu, in turnul lor, ca sa o zic pe romaneste. Cred ca am zabovit pe acolo cam o ora, timp in care ne-am benoclat la suveniruri, dar si la avioanele care pareau la acelasi nivel cu noi. Acolo am facut si cateva poze cu vijelia care se apropia. De altfel, coborarea din Sydney Tower a fost cu cantec.

Chiar in momentul in care trebuia sa urce grupul nostru de cinci in lift pentru coborare, am fost informati de personal ca afara este o mica furtuna si un vant de peste 120 de kilometri pe ora, iar cum lifturile lor sunt proiectate sa reziste la un vant de pana in 120 de kilometric pe ora, va trebui sa asteptam cateva minute pana se linisteste situatia. In acel moment unii dintre noi au inceput sa planga, insa nu dau nume, pentru ca nu este frumos.

Cu chiu cu vai am coborat si am trecut printr-un tunel pentru a intra intr-o cladire alaturata, unde exista un fel de cinematograf 3D in care ne-au fost prezentate cateva filmulete cu imagini din Sydney si din intreaga Australie, dar si o scurta prezentare a tarii. Oztrek se numeste cinematograful, este alipit de Sydney Tower, iar filmuletele si prezentarea sunt incluse in biletul pentru Sydney Tower.

Odata cu lasarea serii am luat-o inapoi spre casa, fara a rata sansa de a face poze intr-o zona denumita Piata Rugby. A fost o adevarata placere.

In apropiere de King’s Cross ne-am oprit pentru o sedinta de shopping de alimente, insa pe drum ne-a prins ploaia si am ajuns acasa destul de uzi. Programul de seara a fost aproximativ acelasi: cina, un pic de televizor si somn de voie. Am aflat ca australienii au un canal de televiziune pe care se transmite in direct sedintele parlamentului, pentru ca cetatenii sa-si poata urmari alesii la lucru. Ne-am culcat din nou foarte devreme, mai ales ca a doua zi aveam in program alte cateva obiective.

Urmeaza Sydney VI: Manly si Australia – Olanda

Pentru poze: http://www.hi5.com/friend/photos/displayManageAlbum.do?ownerId=18027831&albumId=369449711

http://www.reportervirtual.ro/2009/11/fotoreportaj-din-australia.html

http://www.facebook.com/profile.php?id=100000027003400#/album.php?aid=39873&id=1275780668