… Cum spuneam, la aterizarea pe aeroportul din Sydney, eu si Cristina am avut probleme cu actele. Dupa ce mergi pe un culoar de ti se lungesc urechile, in capat te asteapta vreo 10-12 ghisee de verificat actele. Si, desi noi eram trecuti toti patru pe foaia de calatorie, din cauza imprejurarilor, respectiv aglomeratie mare, ne-am dispersat care pe unde a apucat.
Nu credeam ca va conta, insa Cristina si cu mine am fost invitati sa asteptam sosirea unui angajat de la serviciul de imigrari. A venit o tanti si ne-a luat la intrebari. Intrebari diferite precum: Cu ce scop vizitati Australia? Cat timp aveti de gand sa stati in Australia? In ce oras mergeti? La cine mergeti? Vreti sa imigrati? etc.
Am reusit sa o convingem pe tanti respectiva ca suntem patru, cu toti, iar tata ni s-a alaturat in incercarea de a o convinge ca nu avem de gand sa ne stabilim in Australia, din pacate.
In cele din urma am fost lasati sa plecam, mai ales ca deja completasem din avion un formular cu intrebarile respective, si, dupa ce cobori niste scari cum sunt cele de la metrou, de la noi, am ajuns in sectorul de unde se ridica bagajele. Cred ca am vazut cam cinci sau sase dispozitive dintr-acelea care-ti invart gentile pana le iei pe toate, insa nu sunt sigur de cifra. Am mai trecut prin niste culoare-labirint si controale de bagaje, am facut cunostinta cu gazda noastra, care era insotit de sofer, si am parasit, finally, incinta aeroportului.
Primul contact cu taramul australian s-a facut pe o vreme placuta, dar racoroasa, mai ales daca ne gandim ca era in jur de 8 dimineata si chiar de la primul pas mi-am dat seama ca vantul isi face de cap, lucru care avea sa se adevereasca mai tarziu.
De cum iesi pe poarta, dai nas in nas cu o parcare acoperita de vreo doi kilometri lungime si care este ridicata pe vreo zece etaje. Alaturi de parcarea respectiva, aeroportul international din Sydney, denumit si Kingsford Smith, mai are vreo patru parcari neacoperite.
Ne urcam in dubita gazdei si plecam spre Elizabeth Bay Road, respectiv spre blocul care ne-a suportat si gazduit timp de vreo 6-7 zile. Cu ocazia primului drum facut in Sydney ne-am lamurit si ca acolo se merge precum in Anglia, pe partea stanga a carosabilului, iar volanul este pe dreapta.
De altfel ei pun mare pret pe partea pe care te deplasezi, si ca pieton esti “obligat”, printr-o lege nescrisa, sa mergi pe partea stanga a trotuarului, iar depasirile sa se faca prin dreapta.
Locatia unde am fost gazduiti este chiar in capatul Elizabeth Bay Road, un bloc de noua etaje cu o curte impunatoare. Intrarea in bloc se face prin lobby, respectiv respectiv pe la etajul al patrulea, iar curtea are copaci si verdeata precum in jungle, un drum pavat, niste acvarii de piatra cu pesti colorati, felinare si vreo 10-12 locuri de parcare pentru vizitatori.
Fiecare apartament are la dispozitie un garaj in parcarea subterana. In Australia este dubios ca o familie sa aiba mai mult de o masina, din aceasta cauza se prefera masinile mari, impunatoare, in stilul american, masini tocmai potrivite si pentru concedii. De asemenea, in Australia se locuieste pe stilul englez, foarte putini oameni avand in proprietate o cladire. Majoritatea stau cu chirie.
De asemenea, la intrarea in bloc exista o fantana micuta, dar cocheta. Blocul are si o piscina, insa cum la ei era abia inceput de primavara si piscina era in aer liber, piscina nu era functionala. O echipa de muncitori se ocupa de reabilitarea ei si o vopseau numai inainte sa ploua, desi nu erau romani.
Blocul are doua apartamente pe etaj si, cum am ajuns la etajul al saptelea, unde stau gazdele noastre, aveam sa vedem ca apartamentele sunt uriase, cu cate trei dormitoare, un living foarte mare, un culoar de vreo 20 de metri, trei balcoane, o bucatarie in care te rasfeti si vreo patru bai distincte, doua cu dus, cada si chiuveta si doua cu wc si chiuveta.
Dupa salutarile de rigoare, ne-am instalat. Cristina si cu mine ne-am ales cu dormitorul mai mic, fara sifonier, dar cu calculator, iar ai mei s-au ales cu dormitorul mediu, cu sifonier, dar fara calculator. Dormitorul nostru avea acces la unul dintre balcoane, al lor nu, insa acest aspect a fost, de fapt, impotriva noastra si vom vedea mai tarziu de ce.
Cum la Sydney era spre miezul zilei, iar oamenii abia incepeau sa-si traiasca viata, gazdele noastre ne-au propus sa facem un tur al imprejurimilor, pentru a evita sa dormim ziua si sa ne stricam programul.
Vizita imprejurimilor a inceput cu o trecere prin fata consulatului roman de la Sydney, ocazie cu care am aflat diferite informatii. Conform cifrelor oficiale se pare ca sunt vreo 50.000 de romani in Australia si vreo 20.000 de romani in Sydney, oras care are, totusi, o populatie de aproape 4,5 milioane de locuitori.
Sunt tineri care s-au stabilit, dar si batrani adusi pentru a avea grija de nepoti. S-a discutat pentru inchiderea consulatului din Sydney, in conditiile in care exista si o ambasada in Canberra, insa distanta dintre cele doua orase, 300 de kilometri, a facut posibila mentinerea consulatului din Sydney, mai ales ca batranii care-si primesc pensiile in Australia au nevoie de niste adeverinte de doua ori pe an si le-ar fi greu sa strabata o asemenea distanta.
Tot in momentul in care am trecut pe langa consulat am aflat detalii si despre baietasii care formau gasca de hoti din bancomate si care au fost prinsi in Australia, trupa condusa, din cate am inteles, de Iustin Covei. Se pare ca membrii gruparii veneau cate doi in Australia si din aceasta cauza am fost bagati si noi, eu si Cristina, la intrebari pe aeroport.
Trecand de consulat, am intrat pe o straduta adiacenta si am ajuns intr-un parculet splendid, care inconjoara golful pe care il vedeam din balconul de la living. Intreaga zona se numeste Rushcutters Bay si include debarcader, club de yachting, parc, etc. Parcul din Rushcutters Bay inseamna o zona verde cam cat Cismigiul nostru si cu copaci mari si foarte mari. Parcul cuprinde vreo doua sau trei terenuri de sport, pe care se alearga, se joaca rugby, dar si fotbal european, desi australienii au o parere destul de proasta despre acest sport, ei afirmand ca fotbalul european este mai degraba un sport pentru doamne si domnisoare, in comparatie cu cel de rugby sau cu fotbalul australian.
Dupa un scurt ocol, in care am avut privilegiul de a vedea si vreo doi rahatei de caine, am ajuns pe la clubul de yachting si la debarcader, de pe care am putut admira cateva ambarcatiuni superbe. Tot aici am aflat ca, desi Rushcutters Bay e, practic, parte din oras, golful a produs victime in urma cu mai multi ani, cand un rechin ratacit si-a facut de cap.
Ambarcatiunile sunt superbe, in majoritate, si costa cate o caruta de bani fiecare. Pentru parcarea lor la malul golfului se platesc alti bani buni, dar exista si varianta parcarii mai departe de mal si transferul cu water-taxi.
Tot prin parcul din Rushcutters Bay am remarcat existenta de dusuri disponibile pentru orice trecator si am intrat in contact cu una dintre caracteristicile de baza ale localnicilor. Toti australienii alearga, fac jogging.
Au vointa, adica alearga de fiecare data cand au ocazia, chiar si in pauza de masa, dar au si conditiile necesare, ei nu se tem ca daca alergi prea devreme sau prea tarziu, risti sa ajungi victima unor hoti sau, mai rau, a unor caini maidanezi.
Reintorsi din plimbare, am servit o cina usoara si cred ca am dat stingerea pana in ora 22.00. Urma o prima zi cu meniu complet de plimbari.
Urmeaza Sydney IV: Ian Thorpe nu era acasa
Pentru poze: http://www.hi5.com/friend/photos/displayManageAlbum.do?ownerId=18027831&albumId=369449711
http://www.reportervirtual.ro/2009/11/fotoreportaj-din-australia.html
http://www.facebook.com/profile.php?id=100000027003400#/album.php?aid=39873&id=1275780668
Archived
Acum 2 ani
Bravo, Cristi! Pe cand cartea?
RăspundețiȘtergere:)), good one
RăspundețiȘtergere