Aventuri in Barcelona III – Sagrada Familia (un monument fara cuvinte)

Sambata, 1 Mai. Prima zi petrecuta in totalitate pe pamant catalan avea sa fie si poate cea mai incarcata zi din expeditia noastra. Si nu spun asta doar pentru ca era ziua lu mama, care a implinit o … anumita varsta, ca cica nu e frumos sa vorbesti de varsta cand este vorba de femei.

Desi cu o seara inainte ne culcasem destul de devreme, eu chiar pe la 21.30, sambata ne-am trezit dupa ora 8.30, chiar spre 9, ceea ce inseamna ca am dormit foarte mult, aproape 12 ore. Pana ne-am ridicat din pat si ne-am pregatit de plecare ceasul s-a facut cam 9.30.

Am decis sa servim micul dejun la hotel, mai ales ca vazusem diferenta dintre oferta de pe site si oferta de la fata locului. Daca pe booking.com aparea ca varianta de mic dejun la hotel doar cea cu bufet suedez, de 14 euro de persoana, la fata locului am observat ca hotelul avea si doua variante mai ieftine pentru micul dejun.

Am ales cel mai ieftin mic dejun, varianta expres, de 4,5 euro si pot sa spun ca alegerea a fost una buna. Am avut la dispozitie o ceasca cu cafea, un pahar de suc de portocale, doua felii de paine cu unt si dulceata, un croissant si vreo doua pateuri precum cele pe care le gasiti la Fornetti.

A fost micul dejun perfect pentru niste oameni care si-au propus sa mearga destul de mult si care nu aveau nevoie sa se ingreuneze de la start. Trebuie mentionat ca s-a mers pe varianta de a trece micul dejun in contul camerei, dar exista si varianta de plati cu cash, pe loc. Concret, atat cazarea cat si consumatia s-a platit la finalul expeditiei, cand s-a calculat si costul total.

Inainte de a iesi pe usa hotelului si a porni la drum nu am putut sa nu remarc unul dintre ziarele puse la dispozitie de hotel pentru a fi rasfoite de clienti in hol. Era un ziar de sport care avea pe prima pagina prezentarea meciului Villarreal – Barcelona, meci care s-a disputat chiar in seara respectiva. Ce m-a frapat este faptul ca partida era anuntata ca fiind transmisa in direct pe doua posturi diferite de televiziune. Sa inteleg de aici ca in Primera Division mai multe posturi pot transmite acelasi meci? Ar fi perfect sa preia si la noi posturi cu acoperire nationala meciurile transmise de posturi care au o acoperire minima.

Informatia s-a confirmat seara, cand meciul a fost transmis de doua posturi diferite si a fost disponibil pentru publicul larg, adica nu erau posturi care sa transmita in sistem pay-per-view sau care sa fie disponibile doar prin cablul unei anumite firme. Si niciunul dintre cele doua posturi nu era BarcaTV, canalul oficial al clubului, care in timpul partidei a transmis o inregistrare a unui meci cu Tenerife, urmatorul adversar, din urma cu cativa ani.

Primul obiectiv al zilei de sambata a fost si cel mai important al expeditiei, Sagrada Familia. Am plecat de la Bucuresti cu ideea ca trebuie neaparat sa vedem Sagrada Familia mai intai, iar apoi celelalte. Mai ales ca Sagrada era si unul dintre cele mai indepartate obiective fata de hotel. Am zis ca mai intai trebuie sa facem cursa cea mai lunga, iar apoi cursele mai scurte.

Pentru a ajunge la Sagrada Familia trebuia sa luam metroul si cum eu m-am documentat destul de bine in legatura cu metroul din Barcelona si rutele existente, am stabilit inca de la Bucuresti traseul care trebuie parcurs pentru a ajunge de la hotel la Sagrada Familia.

De asemenea, m-am documentat si in legatura cu partea sa zicem tehnica a metroului, dar trebuie precizat ca aceasta documentare nu prea isi avea rostul. Metroul din Barcelona este aproape perfect, precum operele lui Gaudi, si te poti pierde doar daca ai mintea unui copil de doi ani sau mai putin.

Spre deosebire de planul pe care il facusem, cu schimbare de metrou la statia Paral’lel, prima spre litoral, am decis ca este mai bine sa mergem pe jos pana acolo, incurajati de distanta mica dintre intrarea de la Poble Sec, care era vizavi de hotel, si prima intrare de la Paral’lel.

Trebuie spus din start ca la un calcul rapid am stabilit ca Barcelona are peste 150 de statii de metrou si se pregatesc, in vreo 2-3 … maxim cinci ani, sa depaseasca cifra de 200 de statii de metrou. Ca si comparatie, desi este de vreo doua ori si jumatate mai mare ca si suprafata, Bucuresti are doar vreo 60 si ceva de statii, iar pe viitor se pare ca vom construi alte statii cu viteza melcului. Statistic vorbind, Barcelona are aproape doua statii de metrou pe kilometru patrat, ceea ce inseamna ca este aproape imposibil sa nu dai peste o gura de metrou in cazul in care te-ai pierdut, iar Bucuresti are cam o statie de metrou la aproape patru kilometri patrati.
Pe langa utilitatea data de numarul mare de statii, metroul din Barcelona este si foarte bine delimitat. Panourile sunt dese, vizibile si asezate in cele mai potrivite locuri. Spre deosebire de Bucuresti, la Barcelona afisul cu statiile catre care te duce linia respectiva sunt puse in dreptul fiecarei scari care da spre peron. De asemenea, pe perete, de-a lungul intregului peron, exista un afis tip banda care-ti indica directia catre cele mai importante obiective din zona.
In plus, trenurile circula extrem de des pentru a impulsiona ritmul vietii cotidiene. In general, indiferent de linie, trenurile sosesc la 3-4 minute pe aproape intreaga durata a unei zile.

Dupa ora 21.00, cand multi oameni au terminat cu munca, iar copiii au terminat cu scoala, trenurile circula ceva mai rar, o data la 5-7 minute. Metroul din Barcelona circula pana la miezul noptii de duminica pana joi si pana la doua dimineata in serile de weekend, vineri spre sambata si sambata spre duminica.

Mai adaug ca trenurile au, in proportie de 90%, statiile pe aceeasi parte. Adica, de cele mai multe ori peroanele sunt laterale, nu pe centru, iar de-a lungul unui traseu trenurile au peronul doar pe dreapta sau pe stanga. Nu exista decat foarte rar posibilitatea ca printre statiile unei linii de dreapta sa se infiltreze o statie cu peronul pe partea stanga.

Singurul lucru pe care nu l-am inteles este de ce nu se anunta pe ce parte este peronul. Mesajul este simplu “Proxima estacion … Paral’lel”, ceva gen … urmeaza statia Paral’lel. Partea pe care se afla peronul este indicat printr-o sageata luminata. Pe fiecare parte a fiecarui capat de vagon exista doua sageti, dreapta si stanga. Iar una dintre ele se lumineaza in functie de partea pe care se afla peronul. Aceasta situatie mi se pare o usoara discriminare pentru cei care nu pot sa vada.

In schimb, un mare plus este harta cu beculete. In locul hartilor de la noi, catalanii au pus pe peretii vagoanelor, din loc in loc, o insiruire a statiilor prin care trece trenul respectiv. In dreptul fiecarei statii exista un beculet. Acesta este inchis, daca trenul nu a ajuns inca acolo, aprins, daca trenul a trecut deja pe acolo, si luminat interminent, in cazul statiei in care urmeaza sa ajunga trenul. De asemenea, in dreptul fiecarei statii sunt trecute, daca e cazul, si informatii despre liniile cu care ai legatura in statia respectiva. De exemplu: daca merg cu un tren pe linia L2 si il schimb in statia … sa zicem Paral’lel, pentru o alta linie, atunci in dreptul statiei Paral’lel voi gasi un afis mic, patratos, cu inscriptia L … 1, 3, 4 … sau ce cifra are linia pentru care vreau sa schimb. Aceasta informatia este anuntata si auditiv. Dupa “Proxima estacion … Paral’lel” se va spune, daca e cazul, ca ai legatura cu … L … X.

In Barcelona sunt date in folosinta, daca nu ma insel, 11 linii de metrou, iar cifra va creste la 14 in cel mai scurt timp. Trebuie sa amintesc si ca fiecarei linii ii este atribuita o culoare pentru o identificare mai usoara. Astfel, L1 este rosu, L3 este verde, L4 este galben, L5 este albastru mai inchis, L10 este albastru mai deschis si asa mai departe.

In legatura cu preturile, trebuie spus ca exista o multime de variante de cartele si ca la fiecare intrare in metrou exista tonomate pentru bilete, astfel ca nu se intampla ca la noi, unde poti sa-ti iei cartele doar de la un anumit numar de intrari, din lipsa de personal. Noi am mizat pe cartela de zece calatorii care costa 7,7 euro. Ni s-a parut cea mai potrivita varianta pentru noi, astfel ca la anumite perioade de timp, in functie de necesitati, fiecare grup de cate doua persoane isi lua o cartela pentru a se folosi de ea.

Revenind la oile noastre, sa spunem ca, dupa o scurta plimbare de la hotel pana la statia de metrou Paral’lel, am luat metroul de la statia Paral’lel, L2 (linia movalie), si am mers sase statii, pana la statia care poarta numele celebrului monument, Sagrada Familia.

Traseul este simplu de tinut minte: Paral’lel – Sant Antoni – Universitat – Passeig de Gracia – Tetuan – Monumental – Sagrada Familia.

Am reperat monumentul inca de la iesirea de la metrou si pot sa jur, cu mana pe inima, ca Sagrada Familia este una dintre cele mai impunatoare cladiri pe care le-am vazut pana acuma.

Desi per total expeditia pana la Sydney m-a marcat mai mult decat cea pana la Barcelona, trebuie sa recunosc ca Sagrada Familia mi se pare o cladire mai impunatoare decat Opera House din Sydney, chiar daca celebra cladire australiana poate parea mai atragatoare prin albul pur.

Este de ajuns sa observi cu ochiul liber Sagrada Familia si sa-ti dai seama de munca si eforturile depuse pentru a crea o asemenea capodopera.

Proiectul pentru Sagrada Familia a fost inceput de Francesc del Villar, la recomandarea lui Gaudi, in 1882, dar Villar a demisionat dupa numai un an si proiectul a fost preluat de insusi marele Gaudi.

Nascut in 1852 la Reus, in Catalunia, sculptorul Antoni Gaudi s-a remarcat prin diferite realizari precum Casa Mila sau Casa Batllo, dar capodopera sa ramane Sagrada Familia (Sfanta Familie).

Gaudi a inceput sa lucreze la acest proiect inca din 1883 si a facut-o pana la sfarsitul vietii sale, in 1926. Mai mult, din 1910, Gaudi si-a mutat domiciliul chiar in interiorul catedralei si in ultimii 16 ani din viata a lucrat exclusiv la aceasta impunatoare cladire.

Sagrada Familia nu este o cladire terminata. Ea este construita strict din donatii si banii adunati de pe urma turistilor si se presupune ca va fi finalizata in 2026, cel mai devreme, desi unele voci vorbesc de anul 2030.

Profit de ocazie pentru a spune doua cuvinte despre inceputul si sfarsitul lui Gaudi, momente care au marcat existenta marelui sculptor.

Indreptat de parintii sai catre facultatea de economie, pentru a deveni contabil si a “castiga multi bani”, Gaudi a renuntat rapid la studii si si-a indreptat atentia catre arhitectura. Legenda spune ca primul profesor care ar fi intrat mai serios in contact cu creatile lui Gaudi i-ar fi prezis acestuia ca va deveni o mare dezamagire sau unul dintre cei mai mari sculptori din istorie.

Gaudi s-a remarcat si prin modul saracacios de a trai sau prin succesul avut printre oamenii de rand. Din aceasta cauza, Gaudi a murit, cu zile, pe 10 iunie 1926, la trei zile dupa ce a fost lovit de un trambai. Accidentul s-a petrecut pe 7 iunie 1926, iar artistul a zacut aproape o zi, inainte sa fie transportat la un spital pentru saraci. Multi taximetristi au refuzat sa-l transporte pe Gaudi la spital pentru ca nu l-au recunoscut pe artist si pentru ca acesta avea un aspect saracacios si niciun ban in buzunare, astfel ca taximetristii s-au temut ca el nu va avea cu ce sa plateasca cursa.

Transportat in cele din urma la spital, Gaudi a fost descoperit abia a doua zi, pe 8 iunie, de mai multi prieteni care au insistat ca artistul sa mearga la un spital mai potrivit pentru numele si faima sa. Atunci, Gaudi i-a refuzat si a spus ca va ramane in acel spital pentru ca locul sau este printre cei saraci.

Gaudi a murit doua zile mai tarziu, pe 10 iunie 1926, iar ramasitele sale au fost ingropate undeva la baza capodoperei sale, Sagrada Familia. La inmormantarea lui Gaudi se spune ca a fost prezenta o jumatate din populatia existenta atunci in Barcelona.

Din pacate, cum era de asteptat, mai ales ca era sambata, Sagrada Familia ne-a intampinat si cu o coada mare la bilete. Totusi, coada s-a miscat destul de repede si am platit cate 14 euro pentru un bilet care ne asigura si intrarea in Muzeul Gaudi, un mic muzeu aflat in apropierea marelui monument.

Pe langa cei 14 euro, doritorii mai puteau sa-si achizitioneze un serviciu audio pentru trei euro, iar alti 2,5 euro i-am dat pentru a urca cu liftul pana in varful unuia dintre turnuri, dupa ce am stat la o alta coada.

Coborarea s-a facut pe niste scari bine delimitate, cu pereti de o parte si de alta pentru cei care au probleme cu inaltimea. Scarile erau destul de inguste, cat sa treaca o singura persoana, dar ofereau, din loc in loc, cate un fel de balcon din care aveai diferite privelisti.

Odata cu vizita de la Sagrada Familia am remarcat ca in jurul acestui monument exista un intreg lant de magazine de suveniruri cu preturi destul de mari, daca vorbim in general, dar mici in comparatie cu produsele oficiale. Am tinut in memorie acest lant de magazine pe care l-am mai vizitat in doua randuri, in cautarea de diferite produse.

De la Sagrada Familia am luat-o la picior, pe Avinguda Gaudi, o artera mai mult pietonala, catre Spitalul St. Pau si St. Creu, urmatorul obiectiv din programul nostru.

Spitalul St. Pau si St. Creu este alcatuit dintr-un grup de 14 cladiri care aduc mai degraba a monumente sau muzee si care pot fi vizitate, cum aveam sa aflam la fata locului, doar la primele ore ale diminetii. Din pacate noi am ajuns cu mult dupa ora inchiderii programului de vizitare, dar pot sa va spun ca cele 14 cladiri mai sunt folosite astazi doar partial, spitalul avand si o aripa mai noua, ultra-moderna.

Totusi, nu am ratat ocazia de a observa ca la fiecare intrare in incinta spitalului exista un afis in care fiecare cladire este reprezentanta de cate o culoare, iar pe carosabil sunt trase mai multe dungi in diferite culori. Cu alte cuvinte, ai posibilitatea sa afli din start care culoare duce la salonul dorit (rosu la endocrinologie, albastru la psihologie etc) si trebuie sa urmezi culoarea respectiva care te va duce exact la tinta.

Sa mai amintesc ca intre Sagrada Familia si St. Pau si St. Creu ne-am oprit pe la diferite magazine mai dichisite aflate de o parte si de alta a Avinguda Gaudi. La unul dintre ele, mama si-a indreptat atentia catre o geanta pe care Cristina si cu mine am decis sa o platim si sa i-o cumparam drept cadou de ziua ei, pentru ca oricum nu ii luasem nimic pana in acel moment.

Dupa o scurta plimbare in jurul St. Pau si St. Creu am ajuns la statia de metrou St. Pau, de unde am luat metroul pentru a ne indrepta catre hotel. In acest moment am remarcat ca indiferent daca te pierzi prin Barcelona este aproape imposibil sa nu dai peste o gura de metrou si o linie de metrou care, mai devreme sau mai tarziu, te va duce acasa. Nu exista sa ajungi intamplator la o gura de metrou si sa zici ca din statia respectiva nu ai cum sa ajungi unde trebuie. Legaturile intre linii sunt facute de asa natura incat de oriunde iei metrou poti sa ajungi oriunde doresti.

Noi am luat metroul de la St. Pau pana la Passeig de Gracia, unde am schimbat pentru L2, linia care ne ducea pana la Paral’lel, statia aflata la doi pasi de hotelul nostru.

La statia Passeig de Gracia s-a petrecut unul dintre cele mai neplacute momente ale expeditiei noastre. Trei baieti, care vorbeau romaneste, se grabeau sa urce in trenul cu care noi tocmai venisem de la St. Pau. Unul dintre cei trei baieti a luat-o inainte pentru a urca pe una dintre primele usi ale trenului, moment in care a fost oprit de unul dintre baietii din spate. Cel care l-a oprit pe cel din fata i-a transmis acestuia un mesaj de genul … “Ce faci bai fraiere? Te bagi pe aia? Nu vezi cat de saracacioasa e? Hai mai bine pe scarile rulante, sa le … rezolvam pe alealalte”.

Am inteles atunci ca tocmai ne aflam, involuntar, in compania a trei imigranti romani care faceau cinstit, vorba vine, un ban in plus. In acel moment am tacut instantaneu din gura, iar primul gand a fost acela ca daca sunt auzit ca vorbesc aceeasi limba cu cei trei s-ar putea intelege, sub impulsul de moment, ca fac parte din grupul lor.

Din fericire am ajuns fara probleme la statia de metrou Paral’lel, am iesit la suprafata si ne-am oprit la restaurantul “Augusta”, un local cochet de care se ocupau cativa asiatici.

Inainte de a ne opri la “Augusta”, ne-am incercat norocul la mai multe localuri, dar majoritatea ne-au dezamagit din trei motive: spatiul mic, fumul sau fumatul excesiv si, mai ales, pacanelele situate in apropiere de mese.

Asa mi-am adus aminte de protestul initiat de catalanii ramasi in zona de port a orasului. Ei sunt nemultumiti de modul in care autoritatile se implica in relatia cu imigrantii si de situatia usor dramatica in care a ajuns zona de port. Ei sunt nemultumiti de numarul mare de imigranti care au ajuns in oras pentru a se ocupa cu diferite nelegiuri si usurinta cu care imigrantii sau turistii consuma droguri si bautura, fac sex in public sau comit infractiuni.

Daca ajungi in anumite zone ale orasului, ai impresia ca Barcelona este o printesa superba care a ajuns pe mana celor mai ingrozitori printi. Aici poti sa ai de a face cu imigranti romani si sarbi, care s-au specializat in furturile din buzunare si din sau de bagaje, cu imigrantii africani de culoare, care s-au specializat in comercializarea de bunuri furate sau fara valoare, cu imigranti de origine magrebiana (marocani, algerieni), care sunt cei mai periculosi si s-au specializat in infractiuni comise cu violenta. Tot aici poti sa ai de a face, insa, si cu diferite prostituate, mai ales africane, care sunt atat de drogate sau disperate incat si-ar vinde corpul pentru zece euro in plina strada, indiferent de numarul de trecatori.

Pe langa acestea, localnicii mai sunt nemultumiti si de numarul mare de turisti veniti in oras pentru distractii ieftine.
Din aceste cauze, catalanii au inceput sa afiseze tot mai dese, la balcoane, bannere mari cu inscriptia “volem un barri digne”, care in traducere ar insemna … “vrem un barri (cu trimitere la cartierul Barri Gothic) demn”. Aceeasi organizatie care a initiat miscarea cu aceste bannere a dorit sa ofere si un cadou special oficialitatilor la ultimele sarbatori ale iernii.

Astfel, cele mai importante oficialitati ale regiunii au primit, in loc de vederi, diferite poze cu actiunile nedemne care se petrec in Barcelona, inclusiv poze cu oameni drogandu-se sau facand sex in plina strada, fara menajamente.

Vizita la restaurantul “Augusta”, una dintre o serie destul de mare, a fost savuroasa. Patit in ziua dinainte, cu portiile mici de la “Tapas Tapas”, tata a decis sa-si ia doua portii de mancare, gandindu-se ca acestea vor fi la fel de mici. Totusi, portiile au fost generoase si chiar socante dupa “Tapas Tapas”, astfel ca tata s-a saturat din mai putin de o portie si foarte multa carne am luat-o la pachet pentru a o avea la cina sau in ziua urmatoare.

Atmosfera de la “Augusta” a fost destul de relaxata, desi podeaua tremura in momentul in care trecea metroul. Totusi, pe parcursul zilelor care au urmat aveam sa fim din ce in ce mai nemultumiti de restaurantul respectiv.

De la restaurant am facut o scurta trecere prin camere, de cel mult o ora, si apoi am plecat catre ultimul obiectiv al zilei, Fantana Magica.

Cu harta in mana si cu planul in cap, am incercat sa vad daca putem sa scurtam drumul catre Fantana Magica prin spatele hotelului, lucru care in cele din urma mi-a iesit cu ceva emotii. Zona nu era una tocmai potrivita pentru o plimbare de turisti, iar mama chiar s-a impacientat la un moment dat ca am putea sa patim ceva din cauza zonei dubioase pe care o parcurgeam.

Cum informatiile pe care le aveam erau usor contradictorii, la Fantana Magica am ajuns in jur de ora 19.30, cu aproximativ 90 de minute inainte de startul showului propriu zis. Chiar si asa, in zona erau destul de multi oameni, majoritatea turisti, in special in partea de sus a treptelor care duc catre Palatul National. Interesant este ca pe langa scarile care duc de la Fantana Magica la Palatul National existau si scari rulante care urca, pe partea dreapta cum te uiti spre palat, si coboara, pe partea stanga.

Sus, in apropiere de intrarea in palat, mai este o fantana mult mai mica, iar intre Fantana Magica si Placa Espania, unde se afla cea mai apropiata statie de metrou, exista o strada, nu ii retin numele, parca Regina Maria Cristina, pe care se afla o multime de fantani mici situate pe ambele trotuare.

Show-ul a inceput in jur de ora 21.00 si a tinut aproape 45 de minute. Spectacolul oferit este grandios si merita vazut macar de acasa, obligatoriu in video, daca nu reusiti sa ajungeti acolo. Per total, insa, exista mai multe variante de program … artistic, fiecare incheindu-se in momentul in care in boxe se aude melodia “Barcelona”, imnul Jocurilor Olimpice din 1992, melodie interpretata de Freddy Mercury si icoana locala Montserrat Caballe. Dupa primele 45 de minute urmeaza un calup diferit de melodii dar care se termina cu aceeasi “Barcelona” si tot asa pana spre miezul noptii.

Incantati de ce am vazut, am decis pe la 21.45 sa plecam spre hotel, numai ca mama a insistat sa ne indreptam catre bulevard, Placa Espania fiind punctul de legatura intre strada Regina Maria Cristina si Bulevardul Paral’lel. Chiar si asa, pe Regina Maria Cristina am remarcat doi pusti, de vreo 18-20 de ani, care si-au incercat norocul (au vrut sa fure) pe doua batrane la vreo 60-70 de ani care isi tineau rucsacul la spate. Cele doua femei au simtit momentul in care li se umbla la genti si s-au intors, moment in care cei doi tineri s-au luat pe dupa umar si au prins viteza pentru a nu fi trasi la raspundere.

I-am revazut pe cei doi tineri in Placa Espania, cand s-au alaturat altor trei tineri probabil din aceeasi gasca de rau-facatori. Am fi dorit sa facem cateva poze in Placa Espania, unde am remarcat o faclie care probabil reprezenta spiritul olimpic si cele doua turnuri uriase care reprezinta practic intrarea in oras dinspre aeroport, dar ploaia, hotii si faptul ca incepea meciul Villarreal – Barcelona ne-au facut sa ne razgandim. Am decis sa mergem pe jos la hotel, maxim 15 minute, in conditiile in care nu ploua foarte tare, iar probabil la metrou era aglomerat si plin de hoti.

Am ajuns la hotel, nu inainte de a ne face plinul cu o sticla de vin si niste cutii de bere pe care le-am consumat in timpul meciului. Partida dintre Villarreal si Barcelona s-a incheiat cu victoria clara a catalanilor, parca 4-1, si a fost transmisa in direct de doua posturi de televiziune, TV3 si La Sexta.

Ne-am culcat tarziu, in jur de ora 1-1.30, desi stiam ca va urma o noua zi la fel de plina, ziua dedicata muzeelor pentru ca era prima zi de duminica a lunii mai, iar muzeele sunt cu intrare gratuita in prima zi de duminica din fiecare luna.

Urmeaza: Aventuri in Barcelona IV – Duminica muzeelor