Daca anul trecut a fost anul Soranei Carstea la Roland Garros, anul acesta indraznesc sa pariez pe o evolutie foarte buna a Alexandrei Dulgheru.
Incurajat de victoriile obtinute impotriva unor jucatoare de top precum Dinara Safina sau Elena Dementieva, am urmarit meciul pe care Alexandra l-a jucat la Madrid, in optimi, impotriva cehoaicei Lucie Safarova.
Chiar daca a pierdut meciul cu Safarova, la mare lupta, Alexandra a demonstrat ca are talent cu carul si poate sa devina una dintre cele mai bune jucatoare din lume.
Intr-o perioada in care circuitul este dominat de executiile in forta ale unor jucatoare precum surorile Williams, Dinara Safina sau Samantha Stosur, la Alexandra am vazut o multime de executii tehnice si cateva chiar surprinzatoare.
Foarte buna mi s-a parut remarca celui care a comentat meciul pentru Eurosport 2. Nu-i retin numele, din pacate, insa comentatorul a comparat-o pe Alexandra cu Ilie Nastase, dupa ce aceasta a decis, la o minge decisiva, sa atace cu scurta direct din primul retur.
Alexandra are potentialul sa obtina un rezultat foarte bun la Roland Garros, cu putina sansa, mai ales ca zgura pare sa fie suprafata ei preferata. Alexandra are talent, stapanire de sine, un backhand distrugator (in cele mai multe momente), un serviciu foarte bun, un joc de picioare bun, deplasare buna si rezistenta. Are nevoie de o eficientizare a forehandului, de mai putine greseli pe backhand si de mai multa experienta.
Imbucurator mi se pare exemplul pe care il da Alexandra Dulgheru. Fara sa am pretentia ca o cunosc sau ii cunosc parintii, eu inteleg din prezentarea ei de pe site-ul oficial WTA ca ar fi avut premisele sa devina o alta diva sau un copil de bani gata, insa a ales sa munceasca si sa devina una dintre cele mai bune jucatoare de tenis din lume.
Felicitari Alexandra Dulgheru, cum felicitari merita si celelalte jucatoare din Romania cu evolutii bune in ultima perioada: Sorana Carstea, Simona Halep, Raluca Olaru etc.
Archived
Acum 2 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu