sâmbătă, 11 iulie 2009

Steaua suferă

Cu cinci zile înainte de meciul cu Ujpest Budapesta din prima manşă a turului al doilea preliminar al Ligii Europa, Steaua şi-a prezentat lotul într-un meci cu Genclerbirligi, dispută ce s-a încheiat la egalitate, 0-0.
Italianul Cristiano Bergodi, aflat la primul meci pe banca Stelei în Ghencea, a folosit o formulă apropiată faţă de cea pe care o va folosi în disputa cu Ujpest de săptămâna viitoare.
Fără Bogdan Stancu, Nicoliţă şi Zapata, uitaţi pe banca de rezerve, dar şi fără Grzelak şi Bibişkov, ambii în urmă cu pregătirea fizică, Bergodi a început cu Tătăruşanu - Golanski, Goian, Ghionea, Petre Marin - Szekely, Bicfalvi, Toja, Ochiroşii - Surdu, Kapetanos.
Steliştii nu au strălucit, găsind rareori drumul spre poarta turcilor şi asta în condiţiile în care Genclerbirligi s-a salvat în ultimul moment de la retrogradarea din prima ligă în sezonul 2008-2009.
Steaua a mizat mult în ofensivă pe scoaterea mingii în extreme, pentru eventuale centrări, pe devierile lui Kapetanos, care a jucat centru înaintaş, şi pe mişcarea continuă a celor trei vitezişti, Szekely - Surdu - Ochiroşii, din spatele atacantului grec.
Sistemul de construcţie al Stelei a părut să sufere, singura mare ocazie lucrată venind în debutul reprizei a doua, când Surdu a pătruns pe centru, dar a fost blocat în momentul şutului.
Steaua a mai avut câteva ocazii din faze fixe sau şuturi de la distanţă, cea mai mare aparţinându-i tânărului Onicaş, jucător care l-a întins serios pe portarul turc cu o ghiulea de la 25 de metri.
Jocul Stelei a fost sub nivelul spectacolului oferit înainte de organizatori, semn că cei din Ghencea sunt ocupaţi mai mult cu punctarea pe plan de marketing.
Chiar şi aşa, la meciul cu Genclerbirligi au fost cel mult 5.000 de spectatori, iar atmosfera a fost departe de aşteptări, fanii din Ghencea preferând să continue războiul de la distanţă cu patronul Gigi Becali.
Una peste alta, evoluţia Stelei este îngrijorătoare, dacă ne gândim că Ujpest este aproximativ de aceeaşi valoare cu Genclerbirligi, formaţie de ultimele locuri în Turcia, dar normală, dacă ne gândim că Ankaragucu, echipă de locul 13 în Turcia, i-a oferit un salariu de 2,5 milioane de euro pe an portughezului Maniche.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu